Cunoscuta artistă Carmen Poenaru expune, începînd cu ziua de 3 iunie, la Galeriile de Artă „Filart” din Bacău. Avînd titlul generic „India”, expoziția de la galeriile din strada Frasinului oferă iubitorilor artei plastice o incursiune în fascinanta lume a orientului văzut prin ochii singurei artistei băcăuance care a pășit în țara lui Mahatma Gandhi. Carmen Poenaru are la activ numeroase expoziții personale și de grup, în țară (Iași, București, Piatra Neamț, Cluj Napoca) și străinătate (India, Elveția, Italia, Finlanda, Germania), precum și premii atît pentru pictură (Premiul UAP la „Saloanele Moldovei”, Premiul Ministerului Culturii la „Saloanele Moldovei”), cît și pentru design vestimentar (premiu pentru creație vestimentară „Design 2000” la București). (Constantin GHERASIM)
Lasă un răspuns