Sucursala Bacău a Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a „contabilizat”, pînă ieri, 14 mai, peste 30.000 de cereri pentru plățile directe în agricultură. Sucursala a început la 1 martie campania de strîngere de cereri, prin cele nouă centre în care fermierii care dețin suprafețe de teren de cel puțin un hectar pot depune cereri pentru plățile directe la care au dreptul. Campania durează pînă pe 15 mai. „Avem opt centre în județ – a precizat directorul sucursalei APIA Bacău, Ioan Melinte -, dar pentru a face operațiunea mai ușoară am înființat și un centru în Bacău. față de estimările inițiale, am primit peste 30.000 de cereri pînă ieri, ceea ce înseamnă un procent de 110%”.
La Bacău, a mai precizat Ioan Melinte, sînt chemați numai fermierii care dețin peste 50 de hectare de teren. Cei cu teren mai puțin merg în celelalte opt centre din județ. în județul Bacău, au fost înregistrați în Registrul fermelor circa 43.000 de fermieri. înregistrarea în Registru este prima condiție ca fermierul să primească plățile directe – subvențiile pentru terenul pe care îl are. De asemenea, fermierul trebuie să-și identifice în ortofotoplanul din localitatea sa parcelele de teren pe care le deține. Cererea pe care o completează trebuie depusă pînă astăzi, 15 mai, dată după care fermierul va fi penalizat cu un anumit procent din suma pe care o are de primit, pînă la anularea acesteia. De plățile directe beneficiază numai cei care lucrează pămîntul, fie că sînt sau nu proprietari. Hectarul de teren trebuie să fie compus din parcele de minum 0,3 hectare. Și fermierii care nu sînt înscriși în Registrul fermelor, dar lucrează minim un hectar de teren, intră la plată. Ideea este ca plățile să nu fie duble, ci doar pentru cei care lucrează pămîntul. Subvenția este de 50 de euro pe hectar, dar va fi primită abia după 1 decembrie 2007. (Petru DONE)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.