Doi ani de izolare pentru locuitorii unui cartier din Tîrgu Ocna

Administrator

După inundațiile din 2005, singurul pod peste rîul Trotuș, care lega cartierul Păcuri de Tîrgu Ocna, a fost complet distrus. Locuitorii din zonă ajung în oraș după ce trec apa într-o cutie metalică trasă pe cablu.

Localnicii sînt nemulțumiți că după doi ani de la inudații trec zilnic prin emoții ca să poată ajunge în partea cealaltă a Trotușului. Instalația de transport pe cablu trebuie să facă zilnic față celor aproape 300 de oameni care merg la piață, muncă, medic sau la școală.
„Știm de chinul prin care trec acești oameni și nu am rămas indiferenți la solicitările lor. încă din 2006, am depus la cancelaria primului ministru proiectul de construire a unui nou pod, dar nici pînă în prezent nu am primit cei 329.200 de lei necesari realizării lucrărilor. Avînd în vedere că data la care se vor aloca fondurile pentru execuția investiției nu este certă și că lucrările se vor derula pe o perioadă de cel puțin opt luni, am solicitat sprijinul urgent atît Instituției Prefectului, cît și Consiliului Județean, pentru alocarea fondurilor necesare realizării unei punți pietonale peste rîul Trotuș, care să asigure legătura locuitorilor din Păcuri, cu restul localității”, a declarat primarul orașului, Ștefan Șilochi.
Florica Sfîrlea, din cadrul serviciului de Urbanism, a ținut să ne precizeze: „Pentru asigurarea accesului localnicilor se va construi o punte pietonală în lungime de 84 de metri și cu lățimea de 1,20 metri. Situația creată ne-a determinat să ne adresăm Instituției Prefectului, cu un deviz estimativ al lucrărilor necesare, și pentru refacrea altor două punți pietonale, respectiv peste rîul Totuș, în zona Parc Măgura, și peste rîul Slănic, în punctul Valea Lupului”. Devizul se ridică la 759.500 lei, iar valoarea investiție la lucrărilei podului care va fi construit peste rîul Trotuș în cartierul Păcuri, este de 329.000 lei. (Romulus Dan BUSNEA).500 lei, iar valoarea investiție la lucrărilei podului care va fi construit peste

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.