Istorii cu zîmbete

Distracții de tîrgoveți

• Vine ursul. Moș Martin e la Bacău!

… Mai 1930. Calea Bacău – Piatra parcă a luat foc. De pe străzile Poștei, Aprodu Purice, Berăriei, Ferestrelor zeci de copii strigă, bucuroși: „A venit ursul. A venit Moș Martin!”. în pragul caselor, babe îmbrobodite cu basmale negre își duc mîna la gură, urmărind zarva de afară. Cîinii ies din curțile cu garduri dărăpănate, lătrîndu-i cu furie, de la o distanță respectabilă, pe noii sosiți. De pe Cîmpul „Poștei Vechi” își făcură apariția ursarii. Apăruseră nu se știe de unde și își ridicaseră corturile alături de căruțele cu roțile mari, viu colorate și caii mici ce pășteau în voie. La intrările din cort ardeau focuri palide, mereu întreținute de țigănci bătrîne cu fețele brăzdate de șanțuri adînci. Puradeii, goi, așa cum apăruseră pe lume, alergau prin iarba proaspătă de mai. Țigăncile tinere porniseră la ghicit și cerșit prin cartierele băcăuane. Doi urși tineri se ridicau, din cînd în cînd, pe picioarele de dinapoi, rezemîndu-și labele din față de cîte un băț arătat amenințător de către ursari. Apoi, ursul ridică un picior, apoi pe celălalt, în timp ce i se cîntă tananaua: „Joacă, joacă Moș Martine/ Că-ți dau pîine cu măsline!”. După „dans”, urșii fac cîteva tumbe, spre încîntarea tuturor. Ursarii strîng cît ai clipi banii de la „gură-cască” aflați la inedita reprezentație. Cu gloata după ei, urșii cu belciuge în nas sînt trași de lanțuri spre centrul Bacăului, unde cîștigul era mult mai mare. în fața „Halei” (Piața Mare), pe „Strada Mare” sau în „Grădina Publică”, sute de băcăuani se îngrămădeau să vadă „Ursul”. Cei mai încîntați erau, firește, puștanii. Urșii, la cerere, chiar acolo, în colțul străzii, erau puși să facă „o călcătură” asupra unora cu dureri de spate. Unii părinți negociau prețul a „trei fire de păr” pe care copiii lor să le poarte într-o pungă la gît spre a le opri bolile și relele. Ursarii vindeau și grăsime de urs, pe care unii o foloseau contra reumatismului și chiar „la îndreptatul oaselor”. în acest timp „vardiștii” băcăuani îi priveau de la distanță, cu ochiul atent, pe țigani. Cu toate acestea, portmoneurile dispăreau fără urmă…
Timp de două săptămîni ursarii străbăteau în lung și lat Bacăul, apoi noaptea dispăreau spre alte locuri. Au mai fost văzuți pe străzile Bacăului pînă prin anii ’60, cînd autoritățile le-au interzis accesul. încet, încet peste această „meserie” de ursar a căzut uitarea. De unde proveneau acești urși? în secolul XIX principele Nicolae Șuțu, mare logofăt al Moldovei (1798-1871), scria în „Memoriile sale”: „Moldova abundă în vînat de tot felul, cu toate că acesta nu e protejat prin legi sau regulamente și nici nu este păzit de gărzi special constituite. De la Haleuca pînă la malurile Dunării, de la Comănești pînă la Prut, munții, văile, pădurile și șesurile oferă vînătorului toate felurile de vînat cu păr și cu pene cunoscut în Europa”. între acest vînat se aflau și urșii! Principele Șuțu adăuga:
„Vînătoarea de urși se făcea începînd din septembrie pînă la căderea zăpezii. Comănești este unul din locurile privilegiate unde ești sigur că vei afla vînat mare, adică urși, porci mistreți sau cerbi; cît despre căprioare, ele mișună ca iepurii la șes”. Și, iată și o întîmplare: „într-o zi, proprietarul Comăneștilor se plimba împreună cu soția și copilul său; își luase pușca gîndindu-se că s-ar putea întîlni cu o căprioară, dar s-a pomenit cu un urs care i-a ieșit în întîmpinare. E ușor de închipuit cît a fost de speriat; de teamă să nu-l înfurie pe plimbăreț, s-a adăpostit cu ai săi și fără să sufle l-a lăsat să treacă…”. în „meteorologia populară” se spune că la „Stretenie” dacă e zi cu soare și ursul își vede umbra, iarna va mai dăinui încă 40 de zile.
Astăzi ne mai întîlnim cu „ursul” în obiceiurile noastre de Crăciun și Anul Nou. „Ursarii” din satul Larga – Dofteana reușesc să mențină aceste vechi datini și obiceiuri. în ritmul tobelor, ursului i se cîntă:
„Foaie verde pădureț,/ Urcă ursule pe băț/ Urcă, urcă tot mai sus/ Că și miere ți-am adus./ Joacă, joacă Moș Martine/ Că-ți dau miere de albine./ Joacă, joacă frumușel,/ Și pășește mărunțel./ Saltă, saltă cît mai sus,/ Căci stăpînu’ ți s-a dus!” (Eugen ȘENDREA)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!