Un zîmbet liniștit

Eugen VERMAN

A fost o perioadă cînd, la două – trei săptămîni, mă întîlneam cu domnul Viorel Aramă. Pentru mine, aceste momente erau deosebite. Un om citit, pasionat pentru carte, mai ales pentru acel domeniu numit Morală. De altfel, și în întreprinderea în care lucra, de fapt pe care o conducea, peste tot găseai „urmele” acestei preocupări de spirit a domnului Viorel Aramă. Citate din Montaigne, Cicero ori Rousseau despre viață, așa cum trebuie ea trăită. Astfel de citate, spun, le puteai vedea tipărite pe mari panouri înșirate pe coridoare sau prin birouri. De altfel, pe aceleași teme se însăilau și discuțiile pe care le purtam la el în cabinetul de lucru sau chiar în mașina cu care plecam prin județ. Domnul Viorel Aramă era directorul întreprinderii de îmbunătățiri funciare, întreprindere ce se ocupa de irigațiile din agricultura județului Bacău. Economist de profesie, acest om a fost, o bună bucată de timp, și director de mare unitate de mecanizare a agriculturii – cum era înainte de 1989 -, și chiar și acolo, în halele multe și întinse, pline de tractoare și alte mașini agricole venite pentru reparații, chiar și acolo, în atmosfera aceea dominată de mirosuri de uleiuri și motorină, am văzut citate din marii moraliști ai timpurilor. Ceea ce am mai constatat – cu plăcere, cu bucurie, de fiecare dată – era că domnul Viorel Aramă „trăia” efectiv imperativele morale respective, viața, personalitatea lui fiind „croite” pe aceste „calapoade” spirituale.
Din nefericire, după revoluție supărarea sa pentru distrugerile din agricultură, în mod special pentru distrugerile din sistemele de irtigații, s-a făcut atît de evidentă încît, uneori, se pierdea chiar cu firea: „Domnule, nu mai înțeleg nimic, domnule…! Cum pot oamenii ăștia să distrugă lucrul bine făcut, atît de trebuitor…!? Va veni o vreme cînd vom plînge după ce se distruge acum, cînd vor fi secete și ne vom trezi că pămîntul moare de uscăciune…!”. Tot ce se întîmpla în agricultură – nu reîmproprietărirea foștilor proprietari, ci distrugerile masive, interminabile, îl loveau din plin. El, omul condus de precepte morale precum datoria etică, cinstea, corectitudinea etc., a trecut, în cele din urmă, printr-o grea operație pe inimă, după care s-a și pensionat. Zilele acestea l-am revăzut după o lungă perioadă. Ne-am bucurat sincer de o întîlnire absolut întîmplătoare. El venea de la un cabinet medical unde i se luase sînge pentru o analiză. L-am regăsit ceva mai „domol”, în orice caz fără „entuziasmele de altă dată”. „Ce să-i faci, domnule…!? Ăștia sîntem…! Poate nici măcar cît am fost nu mai sîntem…!”. Am încercat să-l …corectez: „Eu aș zice că sîntem chiar mai mult decît am fost…”. A zîmbit. Un zîmbet cuminte, liniștit. Așa ne-am și despărțit…e inimă, după care s-a și pensionat. Zilele acestea l-am revăzut după o lungă perioadă. Ne-am bucurat sincer de o întîlnire

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!