Valori de patrimoniu

Pretențiile „absurde”

* Memoria documentelor (6)

„Tezaure și alte valori inestimabile, incontestabil românești”, nerecuperate, preluate din spațiul carpato-danubiano-pontic prin …muzeele Vienei (precum și alte amănute referitoare la locurile de unde au fost „procurate”, descrierea unora dintre prețioasele obiecte, alcătuirea, număr de piese, negocieri purtate de „părțile interesate” ș.a., așa cum au fost semnalate în paginile presei noastre). Valorile inestimabile la care ne referim, în acest episod, au fost „procurate” după invadarea Transilvaniei de imperiul austro-ungar, în anul 1699.

Austria (o zonă care a aparținut fostului imperiu austro-ungar, situată la vestul „spațiului românesc”) este un stat membru al Uniunii Europene, ca și țara noastră. Se știe că, pentru Austria, Tratatul de pace de la Saint Germanin (art. 191 – 193), prevede obligații de restituire către România a „tuturor documentelor antice și oricărui material științific și bibliografic ridicate din teriitoriile invadate” (aparținînd statului nostru). „Invaziile” despre care e vorba s-au produs în ultimele secole fie pe tot „spațiul carpato-danubiano-pontic”, în timpul războaielor cu celelalte două imperii (otoman și ruso-țarist), fie – mai des – în partea de vest a țării noastre (Transilvania) pe care, pentru scurtă vreme, și-au permis să o includă în imperiul respectiv (cum s-a întîmplat, spre exemplu, și în 1867). Referirile din documentele istorice sînt în legătură cu perioadele cînd acest spațiu românesc s-a aflat sub ocupația acestui imperiu. în asemenea perioadă îndeosebi au ajuns unele valori ale patrimoniului, aparținînd țării noastre, în zona actualei Austrii. Uimit, turistul care vizitează muzeele Vienei (Muzeul de Istorie a Artei), dar insuficient cunoscător al unor realități istorice, află de existența unui tezaur, incontestabil românesc, decoperit la Sînnicolau Mare (jud. Timiș) în anul 1799. S-au „achiziționat” (se cunosc modalitățile prin care se procurau de cei interesați, în acea vreme, asemenea valori inestimabile): 23 de „piese muzeale” din aur de 20 – 22 carate, acestea avînd o greutate de peste 10 kg de aur. Acest tezaur cuprinde: 7 căni, 11 farfurii, 2 pahare și un corn de vînătoare.
Nu este singurul tezaur preluat din așezări istorice românești în vremea existenței imperiului austro-ungar. La o secție de „orientalistică” se află un alt tezaur, incontestabil românesc, descoperit cu doi ani mai devreme față de celălalt, adică prin anul 1797, la Șimleul Silvaniei, cuprinzînd 44 obiecte de aur: 1 colier, 14 medalioane reprezentînd împărați romani, 20 inele, 3 broșe ș.a. Valoarea acestui tezaur este dată de realizarea artistică deosebită și vechimea acestuia (și mai puțin de greutatea sa, doar 2,5 kilograme de aur).
La fel de importantă este și situația inventarului de comori
din spațiul „incontestabil românesc”, deținute de Austria, în afara tezaurelor menționate. Enumerăm dintre acestea: obiecte muzeale de la Cioara, brățări de aur de la Șimleu și de la Vad, 4 vase de aur (jud. Bihor), toporul de aur de la Țufalău (jud. Covasna), o prețioasă brățară de aur din jud. Mureș, statuile de la Băile Herculane, inelele de aur de la Brăduț, un sarcofag roman (care a fost dus la Viena în timpul împăratului Carol al VI-lea), trăsura și brățările din bronz procurate din Orăștie, un lănțișor de argint de la Someșul Cald (jud. Cluj), un vas de argint din Marca (jud. Sălaj) și multe altele. O sumedenie de alte obiecte pentru muzee, „încă neprecizate”, aflăm, consultînd și un inventar mai recent întocmit de domnul N. Lechințan (Românul, din 18 – 24 martie 1996).
Nu putem încheia lista interminabilă a acestor comori românești ajunse în țările vecine din vest, foste teritorii care au făcut parte din fostul imperiu austro-ungar, fără a menționa „Tezaurul de la Cuciurul Mare”. Avea greutatea de 3,188 kg de argint vechi (din secolul al VII-lea, cum precizează specialiștii), precum și o alcătuire din 9 vase de argint… Tot din argint – „Tezaurul de la Cernăuți” cuprindea 18 piese în greutate totală (după cum se preciza într-o altă publicație de acum cîteva decenii) de circa 760 de grame.
Nimic din aceste „comori românești” nu a putut fi recuperat. Delegația numită în acest scop, în 1920, „a purtat tratative” soldate, însă, doar cu un raport, la întoarcere, despre „pretențiile exagerate ale Austriei”, după cum se exprimase un ziarist. După Dimitrie Onciul, în 1921, a fost numit delegat al României la aceste tratative Tzigara-Samurcaș. Rezultatele tratativelor au rămas însă aceleași, deși cititorul își poate imagina cu ușurință avantajele imperiului austro-ungar în urma expoatărilor ținuturilor românești invadate, inclusiv din însușirea cantităților de aur luate din minele de aur din munții Transilvaniei.
După scurgerea a peste opt decenii de la acel moment (al tratativelor la care ne referim), impresia lăsată de ecourile din presă este aceea că nu s-a dorit, cu acest prilej, „rezolvarea problemei recuperării acestor valori”. „Pretențiile absurde” (exprimarea aparține presei din acei ani) aveau, probabil, tocmai darul de a stopa orice fel de rezultate pozitive, încă din start.
în prezent, climatul „din zonă” (așa numeau, pe scurt, ziarele, după primul război mondial, teritoriul fostului imperiu austro-ungar) s-a schimbat radical. Ambele state – atît Austria, cît și România – sînt membre ale Uniunii Europene, o „uniune de patrii” în cadrul căreia statele sînt interesate să colaboreze rodnic, în toate planurile: politic, economic, cultural și diplomatic. Prin urmare, cu înțelepciunea cuvenită din partea diplomaților ambelor părți, orice problemă rămasă în suspensie din deceniile trecute își poate găsi o rezolvare rezonabilă. De altfel, în condițiile secolului. al XXI-lea (mileniul 3), orice formă de manifestare a unor nostalgii după imperiile dispărute, condamnate de istorie, nu-și mai are locul în lumea contemporană. Cetățeanul, indiferent de meridian, din zilele noastre, dorește promovarea a tot ce poate contribui la evoluția firească a umanității. Pentru el, orice formă de nostalgie, nefolositoare vieții materiale sau spirituale zilnice, rămîne…doar ceea ce este. (prof. Ioan Tudor- TROTUȘEANU)aloarea acestui tezaur este dată de realizare

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!