Școlile în care s-au băgat bani grei pentru modernizare riscă să rămînă fără elevi. Acest lucru a fost semnalat ieri, în cadrul ședinței de Dialog Social, de la Prefectura Bacău. Pe ordinea de zi au fost două teme: investițiile din ultimii doi ani în școlile din județ și monitorizarea condițiilor de muncă și a stării de sănătate a populației în vederea reducerii bolilor profesionale. „O parte din aceste investiții s-au făcut fără să aibă în spate un studiu demografic în județ. Sînt școli reabilitate care în scurt timp vor nu vor mai avea copii. Banii s-ar fi putut investi în microbuze școlare”, a semnalat Angela Bogea, vicepreședintele Consiliului Județean Bacău. La a doua temă, reprezentanții Autorității de Sănătate Publică au atras atenția că muncitorii nu folosesc echipamentele de protecție pe care le primesc de la firmele unde sînt angajați și muncesc îmbrăcați tot cum vor ei. De aceea se impun soluții prin care angajatorii să își oblige salariații să se protejeze, pentru ca în timp aceștia să nu sufere de boli profesionale. Reprezentanții patronatelor au susținut că tot ce pot face ei este să angajeze responsabili de protecția muncii, care să îi monitorizeze pe angajați și să îi tragă de urechi atunci cînd îi prind neprotejați la locul de muncă. (Claudiu TĂNĂSESCU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.