Activitatea Spitalului Onești, făcută „varză” în Consiliul Local

Administrator

Managerul Spitalului Municipal Onești, dr. Mihail Andronic, a prezentat consilierilor locali un raport de activitate a unității pe care o conduce, pentru anul 2006. Dincolo de datele concrete privind numărul de consultații (164.000 în 2006) acordate de medicii oneșteni, de faptul că și după reorganizarea secțiilor spitalul a rămas cu același număr de paturi, 460, dr. Mihail Andronic a evidențiat și problemele nerezolvate. Acestea sînt: lipsa echipamentelor medicale, desfășurarea activității în spații necorespunzătoare, migrația forței de muncă din spital și lipsa de ajutor material a celor care vor să lucreze în această unitate sanitară. Consilierul Nicolae Grigoraș a declarat că „la ora actuală, Spitalul Municipal Onești nu are performanțe, fiind într-un imobilism total”. Consilierul Ioan Tofan a mai pus „o bomboană pe colivă” afirmînd: „la unele secții, activitatea se desfășoară cu lejeritate și lipsă de interes, iar cadrele medicale actuale nu mai sînt ca cele de elită ce activau aici”. Consilierul Gheorghe Ciobanu, de profesie medic, a atacat în termenii cei mai duri modul cum se desfășoară activitatea în Spitalul Onești. El a declarat. „după 40 de ani de la înființare, s-a reușit să se închidă unele secții fără a se preveni acest lucru, intervenindu-se din timp. Mai multă colegialitate și înțelegere între medici ar aplana multe lucruri negative din spital. S-a ajuns ca analizele medicale să se facă după o așteptare de o lună și jumătate, iar cheltuielile pentru medicamente reprezintă doar 15 la sută din sumele alocate spitalului. Acesta trebuie să își facă un plan de priorități pentru asigurarea condițiilor optime de lucru”.

Medicii, loviți din toate pozițiile

Managerul Spitalului municipal Onești, dr. Mihail Andronic a considerat că multe din aceste observații nu reflectă obiectivitatea și a anunțat că în acest an bugetul spitalului va fi mai mare cu 60 la sută față de anul 2006 și multe lucruri se vor schimba în bine. În privința închiderii secțiilor, el a declarat că „era aproape să se închidă și laboratorul de radiologie, din lipsa medicilor, fiind aduse cadre medicale de specialitate de la Bacău și Moinești”. În mometul în care dezbaterile din Consiliul Local au deviat spre mentalitățile ce se găsesc din plin la spital, primarul Oneștiului, Emil Lemnaru, a schimbat tonul în privința rezolvării problemelor cu care se confruntă această instituție sanitară. Într-un mod hotărît, el a declarat: „Spitalul Onești este un spital regional, iar Consiliul Local Onești a acordat, în 2006, 11 miliarde lei către acesta, față de 5 miliarde acordate de Consiliul Local Bacău Spitalului Județean. Am reamanajat secțiile de ortopedie, chirurgie, policlinica la pediatrie, iar în 2005 am montat aici o centrală termică în valoare de 10 miliarde de lei. Consiliul Local Onești a plătit utilitățile spitalului, în valoare de 3 miliarde lei, dar în anul 2007 nu va mai da nici un ban, pentru că în spatele fiecărui pacient sînt utilități și acestea pot fi plătite de CAS Bacău”. Emil Lemnaru a avut în vedere proiectele de viitor, dar și lacunele ce persistă în unitatea spitalicească din Onești. „Vrem să amenajăm în acest an Policlinica pentru adulți, să înființăm o secție de hemodializă și vom susține acest spital și pe viitor, dar nu trebuie studii superioare la întreținerea curățeniei acestuia, care lasă de dorit în multe locuri. Indiferent pe ce scaun se găsesc, angajații spitalului trebuie să se implice în problemele pe teme de sănătate ale locuitorilor”, a declarat Emil Lemnaru, amintind și faptul că, la Spitalul Onești, Consiliul Consultativ al acestei instituții nu s-a mai întrunit de un an și jumătate. (Ion MORARU)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.