Cu ochii peste gard

Spiritul românesc nu moare…

Doru CIUCESCU

în aceste zile urmează să particip la o conferință organizată de Universitatea Tehnică a Moldovei, prilej pentru mine de multe aduceri aminte. O călătorie de la Bacău la Chișinău nu mi s-a părut niciodată o plecare cu totul în necunoscut, chiar dacă pentru prima oară am traversat Prutul în anul 1979, cînd Basarabia făcea parte din U.R.S.S. Atunci, sub influența propagandei din mass – media mă așteptam să văd înfăptuiri gigantice, macarale înălțîndu-se pretutindeni spre cer, oameni de tip nou muncind cu eroism și abnegație pentru construcția comunismului. însă, la nivel de contact interpersonal am identificat, de fapt, oameni care erau preocupați numai în mică măsură sau deloc de generalități cum ar fi, de exemplu, victoria comunismului asupra capitalismului, interesul lor fiind direcționat spre cum se poate cîștiga un ban în plus prin ceea ce se numește – generic – bișniță, sau cum să evadeze din „gulag”.
în acele vremuri, turistul român era exact informat cu privire la ce mărfuri se vînd bine în U.RS.S. și ce se poate aduce de acolo pentru a obține un beneficiu cît mai mare. în anul 1979 se vindeau foarte bine în U.R.S.S. pungile din plastic, care, dacă aveau imprimate desene frumoase, ajungeau la prețul de o rublă. De asemenea, pentru costumele de sport din materiale sintetice sovieticii plăteau chiar și o sută de ruble!
… Țin minte că plecarea din Bacău era fixată la miezul nopții. în ochii tuturor turiștilor din grup se citeau dorința de a pleca cît mai repede și grija pentru mărfurile din bagajele voluminoase. Trenul internațional cu vagoane sovietice a intrat în gară. Am pășit pe scară cu senzația că am intrat într-o fortăreață. Stema U.R.S.S.-ului, de grosimea unui blindaj de tanc, pereții cu aspect de cuirasă, geamurile duble îmi dădeau siguranța că sînt apărat de eventuale pericole venite din exterior, dar și sentimentul că nu pot ieși de acolo prea ușor. Cînd am dorit să deschid geamul, el a coborît doar atît cît să scot o mînă, în nici un caz capul sau corpul; precauția constructorului pentru a nu evada careva din tren?
… Legănat de vagon în ritm de taca-taca, încercam să dorm. Soția Ella se urcase într-unul din paturile de sus, celălalt fiind ocupat de consoarta colocatarului din compartiment. Am stins lumina și numai un becușor trimitea o ceață ultravioletă, numai bună pentru somn și visare. Gîndurile mele deveneau tot mai confuze; parcă băteam tam-tam-ul într-un ritm african, cînd am auzit un răget de elefant. Am revenit, speriat, la starea de veghe. Am simțit pe pielea mea care este culmea ghinionului într-o călătorie de noapte cu trenul: compartimentul să fie chiar deasupra unui boghiu, iar vagonul să se găsească în apropierea locomotivei!
… De peste o oră staționam în gara din Ungheni, unde se schimbau boghiurile. Timp suficient pentru a-i vedea pe sovietici lucrînd cu entuziasm la construirea comunismului – viitorului măreț al omenirii. Ghinion, însă: unul dintre motoarele cricului care ridicase vagonul nostru s-a ars. Din gurile feroviarilor au început să iasă înjurături în românește și rusește, semn că ne aflam pe teritoriul pruto-nistrean. (Va urma).area de veghe. Am simțit pe pielea mea care este culmea ghinionului într-o că

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!