SIF-urile revin în prim-plan la Bursă
Majoritatea titlurilor lichide au înregistrat variații pozitive ieri, 5 iunie, la Bursa de Valori. Indicii au crescut, BET-FI stabilind chiar un nou maxim istoric la peste 74.700 de puncte. Lichiditatea se menține la cote medii, valoarea tranzacțiilor a rămas peste 40 milioane RON, într-un mediu de piață destul de echilibrat, în care nici vînzătorii, nici cumpărătorii nu au determinat o presiune suficientă pentru a produce mișcări de amploare.
Cel mai tranzacționat titlu din piață a fost SIF Moldova (SIF2), cu un rulaj de 7,9 milioane RON, după o perioadă în care acesta părea uitat într-un con de umbră. SIF2 urcase, după deschidere, la un maxim de 3,23 RON/acțiune, după care s-a plafonat cu cîțiva pași de cotare mai jos și a închis la 3,19 lei (plus 1,9%). Cam așa au evoluat toate SIF-urile, au urcat rapid după deschidere și s-au liniștit ulterior. SIF Muntenia (SIF4) a respectat acest tipar, însă la final, în ultimele minute din ședință, un ordin de vînzare a găsit în piață, la cumpărare, cantități mai mici de acțiuni (o cerere slabă) și a reușit să ducă prețul pînă la palierul de 2,4 RON, cu 1,6% în scădere față de luni. Am avut parte și de un Deal pe piața actiunilor SIF, cu aproape 300.000 de titluri SIF3, la prețul de 2,41 RON/acțiune.
în afară de SIF-uri, la prima categorie cel mai tranzacționat a fost Petrom (SNP), cu un rulaj de 5,2 milioane RON. Cursul a scăzut, a atins chiar pragul de 0,5 RON/acțiune, închizînd la 0,5050 lei (minus 1%). în continuare SNP nu-și regăsește o tendință, se menține starea de incertitudine care nu îl lasă să crească, pe lîngă teama supraofertei celor 8% apărînd, îin ultimele săptămîni, și problema cu rafinăria Arpechim. Aceeași stare de apatie au avut-o și acțiunile Rompetrol Rafinare (RRC), care de aproape două săptămîni oscilează în jurul pragului de 0,09 RON/acțiune.
Comelf Bistrița (CMF) a reușit o creștere maximală, la finalul ședinței piața rămînînd fără oferta afișată. Cursul a urcat cu 14,4%, la 5,15 RON/acțiune, iar în ultima săptămînă înregistrează o apreciere de 31,7%. Comelf are o lichiditate scăzută și astfel sînt posibile oscilațiile mari de preț, însă în ultimele trei zile volumele au fost din ce în ce mai mari. Volumul de ieri, de 28.000 de acțiuni, este chiar un maxim al ultimului an.
Societatea Prospecțiuni (PRSN) pare de neoprit. Ieri a mai plusat circa 20%. Cursul a urcat, în primele minute, la 350 RON/acțiune, palier în jurul căruia a oscilat pînă la final, cu maximul atins în 358 RON. S-au tranzacționat 30.670 de acțiuni pe piața principală (1,7% din societate) și încă 9.000 pe piața Deal, însă acestea la un preț de 250 RON/acțiune, cu un mare discount față de prețul de referință. Acționarul principal al societății Tender a vîndut 12,6% din societate zilele trecute, din care fondul de investiții MEI Roemenie & Bulgarije Fonds NV (foarte activ pe segmentul Rasdaq) a achiziționat un pachet de 5,1%. (Petru DONE)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.