Reprezentanții Biroului de Siguranță Publică, din cadrul Poliției Primăriei Bacău, au desfășurat, în perimetrul Pieței Centrale, o acțiune de prevenire și combatere a comerțului ilegal. Agenții au descoperit o femeie, de 63 de ani, din Bacău, care a intrat în posesia unor certificate de producător eliberate de primării de pe raza județelor Bacău și Vrancea, fără ca terenurile și culturile să fie verificate de acestea. Mai mult, în certificatele respective nu erau menționate suprafețele de teren cultivate sau legumele pe care femeia le comercializa. Ei i-a fost interzisă vînzarea produselor în piață, pînă cînd va deține documentația prevăzută de lege. Poliția Primăriei și Administrația Piețelor vor începe o anchetă pentru a stabili condițiile în care au fost obținute ceritifcatele. (Doina TIMUȘ)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.