Varietăți critice

Dispersii

Constantin CĂLIN

• Triste vremuri, și caricaturale, în care Traian Băsescu e „cel mai bun”, Gheorghe Becali – lider al „Noii Generații”, iar Gabriel Liiceanu – căpetenia unui grup de „clerici” înrăiți de bine. Chiar merită să întreb: ce le mișcă acestora condeiul? O fi vreunul dintre ei sărac, cum sînt, de regulă, oamenii cu principii ferme?

• în cartierul meu, afișele lui Traian Băsescu de la referendum au fost lipite pe geamurile unei săli de jocuri mecanice, între două ștraifuri late cu cuvîntul „Poker” scris cu verzale. O încadrare involuntar ironică, dar sugestivă, căci permitea oricui să recunoască din mers adevăratul „stil” al personajului.

• „Piesele comice – remarca un filozof – se termină în genere cu împăcarea protagoniștilor”. Judecate după finalurile lor, la noi aproape toate luptele politice sînt „piese comice”. Mă așteptam, după 19 mai, la menținerea divergențelor radicale din campanie. Era timpul pentru „ori – ori”. Ce s-a întîmplat însă? S-au făcut, îndeosebi din partea PSD, pași înapoi, retractări, îndulciri, nuanțări, „propuneri de coabitare”. Domnilor care gîndiți politica în termeni de troc și troacă, nu vă e teamă de lehamitea noastră?

• Ești mai aproape de „țara reală” atunci cînd mergi cu trenul, decît cînd mergi cu mașina. Ce frapează? Mizeria, indolența, vulgaritatea. Mai întîi, ca să urci în vagon, trebuie numaidecît să pui mîna pe o bară de sprijin murdară și să apeși pe un mîner jegos. Compartimentul e nemăturat, cu pete vechi de vopsea pe jos. Canapelele sînt dubioase, înțesate de praf și sudoare. în gări, spațiul dintre linii e plin de bălării înalte. Lateral, în „sus” sau în „jos”, gunoaie și deșeuri. Impresie dezolantă, de dezafectare, de abandon. Pe peroane, pierde-vară și cerșetorii sînt mai numeroși decît pasagerii. Noaptea, chiar dacă nu ești nevricos, cu greu poți alunga sentimentuil de insecuritate. în aceste condiții, a călători pe „drumul de fier” devine o aventură penibilă și stresantă. Plăcerile sînt excluse.

• Vorba „țigancă împuțită” – spusă de revenitul – l-a atins „colateral” și pe un vechi prieten de-al meu, bărbat de spirit, cîndva băutor de rom. A luat-o ca pe o sfidare din partea celui ce – zice lumea – se dedulcește zilnic cu whisky! Apropo, rromilor, care acum se arată ofensați, ar trebui să le amintească cineva vorba spusă de Petre Carp unor fruntași români luați prizonieri de nemți și exilați: „Bine v-a făcut!”, aparent cinică, dar bună pentru a taxa oricînd lipsa de fler și inconsecvența. Păi, nu datorită celor mai mulți dintre voi a ajuns Traian Băsescu primar general al Capitalei și apoi președinte? L-ați ajutat și să se întoarcă la Cotroceni, și iată răsplata!

• între păcatele României actuale trebuie numărat și păcatul pămîntului nelucrat: mii de hectare, probabil. Pămînt bun, mănos, cum alții n-au. Nu demult am citit într-un ziar interbelic această frază: „Niște ingineri-agronomi polonezi, veniți mai anul trecut să ne vadă, au spus că dacă le-ar fi dat Dumnezeu asemenea pămînt, țăranul polon l-ar mînca cu lingura”. Și atunci a fost un interval de desconsiderare a acestei bogății naturale. Ulterior lucrurile au fost, vrînd-nevrînd, corectate, dar acum iarăși ne-am întors la răul obicei de altădată. Mai în glumă – mai în serios, cu vreo trei ani în urmă, am scris, chiar în această pagină, că – în lipsa unor „schimburi de experiență” – ar trebui ca țăranii noștri să fie îndemnați să vadă la televizor cîteva etape din Il Giro, Tour de France și La Vuelta, pentru a-și da seama de diferența între felul în care italienii, francezii și spaniolii își îngrijesc pămîntul și cel al lor. La omologii lor europeni, cîmpurile par lucrate după reguli de geometrie și artă.

• De ce, oare, s-a precipitat Gheorghe Flutur, fostul ministru din anul aviarei, să semneze cu ambele aripi moțiunea PD? Nu cumva pentru că așteaptă, ca și alții, să-i aducă mai repede „despăgubirile” de după referendum? Mirați-vă, cei ce nu știți: acest propagandist al lui Traian Băsescu, insistent și guraliv, e consătean cu pictorul Ilie Boca, om cumpătat, onest în artă și în viață! L-aș putea numi, fără să mă jenez, „bucovinean”?l al lor. La omo

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!