Aniversare tristă la Uniunea Generală a Pensionarilor

Administrator

Alin LEANCĂ

• la împlinirea a șapte ani de activitate, conducerea organizației s-a plîns de problema lipsei unui sediu și de pensiile foarte mici

Uniunea Generală a Pensionarilor (UGP) din Bacău a împlinit ieri șapte ani de activitate. Aniversarea de la Fundația «Constantin Brîncoveanu» a fost însă umbrită de problema lipsei unui sediu al organizației și de cea a pensiilor prea mici ale majorității bătrînilor, aspecte pentru care, spun ei, autoritățile nu au găsit o soluție. „Nu susținem că nu am fost deloc ajutați în ultimii ani. Rămîne însă problema unui sediu al nostru, aici la fundație nu este destul loc și ne putem aduna o singură dată pe săptămînă. Avem nevoie să ne întîlnim, unii dintre noi sînt singuri – și singurătatea ucide, plus că avem o mulțime de activități de derulat. Cei de la Primărie, Consiliul Județean și Prefectură să se gîndească că au și ei măcar cîte un bătrîn în familie. Iar noi nu mai avem timp, mereu dispare cîte cineva”, a declarat președintele Gheorghe Iosub. „Spațiul e o necesitate vitală. Autoritățile spun că nu au de unde, dar eu nu le cred. După atîția ani de muncă, pensionarii suportă umilință după umilință. Uniunea Europeană ne-a preluat fără dinți în gură și cu haine second hand”, a spus vicepreședintele Natalia Bichescu. în fața celor cîteva zeci de bătrîni a luat cuvîntul și Iordache Drăghici, lider al Sindicatului Pensionarilor. Membru, de curînd, într-o delegație care a stat de vorbă cu parlamentarii, acesta a adus în discuție problema măririi pensiilor, multe dintre ele nefiind suficiente pentru o existență decentă. La eveniment a participat și președintele Fundației «C. Brîncoveanu», Carmen Silitră, precum și o femeie în vîrstă de 69 de ani care a serbat ieri Nunta de Aur. Helvetica-R

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.