UNIVERSUL THALIEI

„Psihodrame pentru vindecarea sufletului”

Vasile PRUTEANU

Ca și William Faulkner, care și-a înzestrat ținutul imaginar Yoknopatawpha cu personaje și întîmplări definitorii pentru viața Americii, George Genoiu și-a proiectat la domeniile Marvila și Prigoria o lume fascinantă, dovedindu-se a fi creator al unui gen de poezie teatrală fără rimă în construirea convulsiilor sufletești ale personajelor sale. în psihodramele lui teatrale, dramaturgul transformă magistral situațiile generale și nespectaculoase în stări de evidentă intensitate. Asta înseamnă a face o dramaturgie de bună calitate. Abandonații, ratații, escrocii, oportuniștii și loviții de soartă din piesele lui nu-și răscumpără cu nimic greșelile, dar intensitatea trăirilor lor este emoționantă. Nu știu dacă dramaturgul și-a luat ca model pe Faulkner. Cred că nu. âi apropie, însă, multitudinea întîmplărilor din lumea ce le populează ținuturile lor imaginare, credința fiecăruia că „omul are un glas care nu se poate stinge, un suflet, un spirit capabil de compasiune, de sacrificiu și rezistență”. Glasul dramaturgului, ca și al prozatorului, nu povestește doar despre om. El se dorește un sprijin, un stîlp de susținere, o mînă mîngîietoare capabilă să-l ajute pe aproapele său să învingă. Motiv pentru care George Genoiu își subintitulează piesele adunate într-un impozant volum ca „psihodrame pentru vindecarea sufletului”. Supuse unei atente analize de laborator mental și psihic, personajele din trilogia „Chipurile decăderii” (conținînd piesele „Bătrînul și inocenta”, „Văduve la tinerețe” și „Trivial tango”) conturează destinul enigmatic al unor femei aflate în declin, dar cu o sete neostoită de salvare prin credință, prin propriile lor resurse sufletești. în „Trilogia seducției” (cuprinzînd piesele „Cantonul de vînătoare”, „Rătăciți în amurg” și „âmpăcare tîrzie”), planurile psiho-sociale se recompun pe dimensiuni contemporane, într-o realitate convulsionată de nesfîrșita tranziție a României dintr-un trecut al răului spre un prezent incert, în care mercenari ai vechiului regim, „schimbînd barca”, încearcă să ne convingă că și-au schimbat și conștiințele. Oportunism curat și prea adeseori întîlnit în zilele noastre. De fapt, toate personajele pieselor sale sînt situate într-un spațiu al captivității. Impozantul volum de psihodrame scrise de George Genoiu mai conține o „Trilogie a intimității” („O cupă de neant”, „Rusaliile cu Ava-Celia și Marilyn”, „Dansînd cu destinul”), precum și 9 piese de teatru scurt, numeroase referiri critice, eseuri și opinii ale dramaturgului.
Ar fi necesar un spațiu publicistic foarte întins pentru a analiza, pe merit și pe bună dreptate, o creație impresionantă sub aspect cantitativ, dar mai ales ideatic. Nu ne putem propune o astfel de întreprindere, dar semnalăm apariția în peisajul teatral a unei opere de autor vastă și cuprinzătoare, tradusă și în limbile engleză și franceză. E primul pas spre universalitate. Sînt piese-parabole „despre o lume captivă, însingurată, disperată, o lume a plecărilor vremelnice”. Sînt, totodată, „o posibilă provocare într-un secol XXI, în care, deocamdată, se acutizează decăderea morală și criza familiei, iar omul, agresat de psihoze și depresii, devine tot mai vulnerabil, într-o lume virtual amenințătoare”, după cum spune însuși autorul.ație impresionantă sub aspect cantitativ, dar mai ales ideatic. Nu ne putem propune o astfel de

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!