Secția de Endocrinologie din cadrul Spitalului Județean de Urgență Bacău se confruntă cu tot mai multe cazuri care necesită internare. în ultimele două luni, numărul de internări a crescut cu 30 la sută, majoritatea bolnavi cu hipertiroidie și insuficiență cortico-suprarenală. „Avem un rulaj de 140 de internări pe 25 de paturi. în plus, trebuie să ne descurcăm cu o medicație superlimitată din cauza pachetului minimal al domnului ministru și a economiilor pe care trebuie să le facem. Pachetul e de maxim 300.000 de lei/pacient/zi la un tratament de 7 zile. Dacă în farmacie nu sînt medicamente, nu am cum să mă încadrez nici în suma asta. âi ținem în tratament de urgență, cît să îi punem pe picioare, apoi le dăm tratament la domiciliu încă 14 zile. Noi nu putem să-i ținem atît de mult în spital. Și locurile sînt insuficiente, dar și medicamentele”, spune dr. Alexandra Costăchel, șeful Secției Endocrinologie. înmulțirea internărilor și agravarea afecțiunilor au la bază stresul, spun specialiștii, dar și întreruperea tratamentului și diferențele de temperatură. „Avem cazuri foarte grave, pacienți care nu au venit corect la controale sau au întrerupt tratamentul. Și stresul este mai deosebit în această perioadă. Influență au și diferențele acestea de temperatură sau alimentația incorectă. Oamenii acuză stări lipotimice, amorțeli în mîini și picioare, dezechilibre, amețeli, lipsă de poftă de mîncare, tremur al mîinilor”, explică dr. Costăchel. (Cătălina CHIFU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.