După ce aproape un an de zile a stat cu porțile închise, una dintre cele mai reprezentative unități hoteliere ale județului, Complexul Balnear „Racovița” din stațiunea Slănic Moldova, își așteaptă primii clienți începînd cu data de 17 iunie.
Pînă la 1 Septembrie 2006, hotelul a aparținut SNP Petrom, care, din motive de rentabilitate, l-a vîndut împreună cu alte 16 proprietăți imobiliare, societății „Practic” SA din București. Din această primăvară, Complexul „Racoviță”, a fost închiriat de către SC „Practic” SA, societății de turism „Neo Turism”, din Sinaia. „Deschiderea oficială va avea loc pe 16 iunie, iar primii turiști sînt așteptați să sosească din 17 iunie. Pentru început, avem doar un corp în folosință, urmînd ca după instalarea aparaturii medicale să funcționăm la întreaga capacitate”, a declarat Lucica Reder, director al complexului. Aceasta a mai afirmat că în prezent numărul angajaților este de 20, dar se estimează că numărul acestora va ajunge la 70. Clădirea complexului, cu o capacitate de 175 de locuri, adăpostește printre altele și „Inhalatorul”, una dintre cele mai vechi secții de pneumoterapie din Europa, ale cărei instalații funcționează încă din anul 1912. (Romulus Dan BUSNEA)halatorul”, una din cele mai vechi secții de pneumoterap
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.