Eugen VERMAN

E duminică dimineață, să fie ora nouă, și un soare, neadevărat de fierbinte pentru luna aceasta și pentru ceasul acesta, arde pămîntul. Pe esplanada din spatele blocurilor din apropierea catedralei „Sfîntul Nicolae”, chiar pe buza zidului care flanchează trotuarul, dorm trei copii. De la distanță nici n-ai bănui că e vorba de trupurile micuțe ale unor băieței. Au adormit unul în altul, trebuie să-i privești atent și chiar să-i numeri ca să-ți dai seama că e vorba de trei făpturi omenești. Unul are, încă, în mîna întredeschisă, un colț de pîine, un altul, tot așa, în mînă, are o pungă cu un lichid alb-gălbui, o altă pungă fiind în preajma altuia dintre copii. Lumea trece, îi privește, soarele îi arde nemilos, iar ei dorm de parcă ar fi miezul nopții și s-ar afla într-un pat mare și moale și larg. Privindu-i, constați imediat că fac parte din tagma aceea a copiilor străzii, altfel spus a copiilor nimănui, lăsați pradă deznădejdii, iluziilor, „frumuseților” înșelătoare oferite de drogul din pungulița de plastic. Cred că n-au mai mult de nouă-zece ani. Ai cui or fi? Ce-i cu ei acolo? învață sau nu învață la vreo școală? Au sau nu au părinți? Nimeni nu-și pune astfel de întrebări. Oamenii își văd de treburile lor, de problemele lor zilnice, n-au vreme nici să privească făpturile acelea, d-apoi să se mai și întrebe de soarta lor. La un momentdat, de ei se apropie un om cu un cățel în lesă. De fapt, cățelul l-a tras pe stăpîn spre grămada aceea de capete, mîini și picioare și trupuri care zace în iarbă. Cîinele, ca toți cîinii, se apropie, îi miroase și, cînd să-i lingă, probabil, pe fețe, stăpînul – un ins înalt, bărbos, cu un mare lanț de aur la gît și o cruce de stareț de mănăstire – îl trage, oarecum supărat și înciudat, încercînd să-l facă pe animal să înțeleagă că s-ar spurca dacă ar linge o astfel de fața de copil!… Mîrîind, cățelul și stăpînul – numai cățelul a mîrîit, stăpînul a scrîșnit, doar, vorbele acelea cu „spurcatul” – pleacă în treaba lor și în lumea lor. Fără să le pese de ce se întîmplă în jur, cei trei continuă să-și facă somnul, visîndu-se, poate, prinți într-un palat poleit cu aur… Helvetica-R

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!