Potrivit specialiștilor Direcției Apelor Siret, lucrările de regularizare a albiei pîrîului Slănic, în zona localităților Slănic Moldova – Tîrgu Ocna, vor începe cel mai probabil, în luna august. „în cursul lunii mai, a fost organizată licitația pentru proiectul tehnic de execuție, la care au participat patru ofertanți. Pînă la sfîrșitul acestei luni, vom afla cîștigătorul licitației. Lucrările vor fi susținute printr-un împrumut contractat de Guvernul României de la Banca Mondială. Este o investiție mai mult decît necesară, dat fiind că albia pîrîului traversează o importantă zonă turistică. în plus, de cîte ori se revarsă pîrîul Slănic, există pericolul inundării drumurilor, caselor și exploatațiilor petroliere din zonă”, a precizat Ion Maftei, director în cadrul Direcției Apelor Siret Bacău. (Romulus Dan BUSNEA)rtanți. Pînă la sfîrșit
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.