Laura HUIBAN
Brîndușa Popescu, inspector școlar general adjunct al Inspectoratului Școlar Județean Bacău, va trece în această vară prin emoțiile examenului. Șefa de la ISJ se va alătura candidaților care caută un loc în învățămînt. Ea și-a depus dosarul pentru Concursul național unic de Titularizare, la disciplina Mecanică. „Metodologia privind mișcarea personalului didactic are niște puncte slabe. Cei cu Mecanică agricolă nu puteau să se înscrie la mecanică. Acum se schimbă legea. Sper să am posibilitatea să-mi transfer catedra de la Grupul Școlar Agricol Hemeiuși, unde sunt titulară. Sunt posturi în Dărmănești”, a declarat inspectoarea. Pentru concursul din 16 iulie, Brîndușa Popescu învață mai mult noaptea, pentru că ziua n-are timp și nici nu se înțelege bine cu căldura. în plus, prioritate are fiul său care are de susținut săptămîna viitoare Testele Naționale. „Ca orice mamă, am mai multe emoții eu, decît el. Ziua iese în oraș, se uită la filme și seara fac teste cu el. Eu aș vrea să urmeze un profil tehnic, pentru că la finalul clasei a XII-a ar avea și diplomă de bacalaureat și certificat de competențe. în schimb, el vrea să meargă la Colegiul Național «Vasile Alecsandri»”, a mai spus inspectorul școlar general adjunct.
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.