BARAJ PENTRU LIGA A II-A: Pambac Bacău a pierdut primul meci de baraj pentru promovare în liga a 2-a, 0-1 cu Juventus București pe stadionul „Forex”, fost „Tractorul”, din Brașov. Antrenorul băcăuan Costel Cîmpianu a acuzat arbitrajul, cauza fiind neacordarea a două lovituri de la 11 metri împotriva celor de la Juventus care au deschis și stabilit scorul final după 82 de minute de joc. Pambac Bacău se află acum în postura celei care așteaptă izbăvirea de la alții. Mai precis, de la Inter-Gaz București, cea de a treia echipă ce urmărește promovarea. Toată tripleta de mai înainte este formată din echipe care la finalul campionatului 2006-2007 au ocupat locul secund în seriile I, a II-a și a III-a a diviziei C, numită acum liga a 3-a. Astăzi, de la ora 17:30, se întîlnesc Juventus și Inter-Gaz. Cum doar una dintre cele trei va obține dreptul de a evolua, din toamnă, în eșalonul superior, orice punct adunat este bun, mai ales că la final (22 iunie) se va face un clasament după ce vor fi jucat fiecare cu fiecare. Prima clasată va fi fericită. Pambac a pierdut deja o bătălie care poate fi decisivă în ecuația promovării. Dacă Juventus învinge, competiția s-a terminat, propriu-zis, chit că Pambac și Inter-Gaz au programat meci pe 22 iunie, unul care nu ar mai conta, dar se va juca. în caz că Inter-Gaz bate, Pambac mai are șanse de a ocupa locul I la acest turneu, cu o condiție: să învingă vineri.
Astea sînt doar calcule. Așa spera și Mircea Lucescu, în 1985, ca Anglia să învingă Irlanda de Nord în ultimul meci din preliminariile CM 1986 și să-l absolve pe el de acel penibil 0-1 cu Irlanda de Nord de pe teren propriu care a condamnat o foarte bună generație de fotbaliști români să vadă „mondialul” din Mexic la televizor. (Marius AMBROZIE)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.