Florin CRĂCIUN
Cîteva sute de suflete dintr-un sat băcăuan trăiesc ca în Evul
Mediu. Ei trebuie să care apa cu cobilița și merg cu căruțele după lichidul vital mai bine de trei kilometri, pînă în satul vecin. Pentru că este o secetă cumplită, de multe ori, oamenii se întorc cu mîna goală. Mai e însă o variantă. Să se trezească la trei noaptea ca să fie primii la coadă în fața fîntinii și să apuce din apa care este mai scumpă decit orice monedă de schimb.
Pentru cele cîteva sute de suflete din satul băcăuan Muncelu, apa
este, cu adevărat, lichidul vital. Din cele peste 20 de fîntîni, doar două au apă, dar și aia pe sponci, și se termină imediat.
Numai cei mai norocoși apucă să prindă cîteva găleți. Ceilalți își pun
butoaiele în căruțe sau își iau căldările în spate și pleacă în satul vecin, cale de trei kilometri. „N-avem ce face, ne trezim dimineața și care prinde, prinde. Care nu, ne mai ajutăm și noi între noi”, spune Maria Barabaș, o femeie de 73 de ani. O altă femeie, Maria Boghiu, are trei copii și vine cu ei în fiecare dimineață la fîntînă, să prindă măcar vreunul apă. „Pentru noi abia dacă ne descurcăm, ce să mai zic de animale. E secetă mare și dacă seacă și fîntîna asta, nu mai avem ce face”, spune femeia. Primăria spune că pînă la urmă totul se rezumă la bani. ” Știu că cei de la Muncelu se trezesc la trei dimineața ca să ia apă. Nu avem bani. Am făcut un proiect Sapard, dar cînd a ajuns la București nu era hotărîre de Guvern. E un cerc vicios din care nu știm cum vom ieși”, spune primarul de Glăvănești Gheorghe Tilibașa. Autoritățile locale speră să rezolve problema apei în sat după ce programul pe care l-au făcut va fi aprobat. Pînă atunci, sătenii din Muncelu continuă să care apă cu cobilița și să se trezească în toiul nopții pentru un strop din lichidul vital. Pentru ei, Europa este prea departe.ai avem ce face”, spune
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.