Polițiștii i-au identificat pe Gheorghiță E. și Liviu C., ambii în vîrstă de 15 ani, din Moinești, ca autori ai unui furt de 12 calorifere, pagubă cifrată la peste trei mii de lei. Interesant este că cei doi, pentru a intra în posesia prăzii, au escaladat patru nivele ale clădirii firmei păgubite. Ajunși aici, aproape o noapte întregă s-au căznit să demonteze caloriferele, să le coboare la parter și apoi să la transporte cu cărucioarele în apropierea unui centru de colectare a fierului vechi, în intenția de a le valorifica. Pentru infracțiunea de furt, hoții riscă o pedeapsă cu închisoarea între 3 și 15 ani, pedeapsă înjumătățită, deoarece sunt minori, în acest caz urmînd a fi internați într-un centru de reeducare. (Mihai VIERIU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.