Spitalul Județean de Urgență Bacău va scăpa de datorii la sfîrșitul acestei luni, dă asigurări conducerea unității. Managerul SJU, Dan Stoica, spune că veniturile realizate au fost într-o continuă creștere și, din acest motiv, în iulie, spitalul nu va mai avea nici o factură restantă. „Veniturile din servicii medicale au crescut, de la 3 milioane lei anul trecut, la 5,6 milioane anul acesta, din spitalizări de zi, datorită creșterii valorii DRG (finanțării pe caz rezolvat, n.r.), dar și a cazurilor complexe pe care de ceva vreme putem să le tratăm noi și nu mai e nevoie să le trimitem la Iași. Cazurile internate în mai au crescut cu o mie față de cele din aprilie”, spune Dan Stoica. SJU mai avea, la sfîrșitul lui mai, facturi restante de 900.000 de lei. (Cătălina CHIFU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.