Dacă diplomație nu e…

Ștefan RADU

Ultima săptămînă poate fi considerată plină din punct de vedere diplomatic. Președintele Băsescu a avut un program infernal: a zburat din Azerbaidjan, în vestul Europei, a trecut pe la Zagreb și a plecat ca din pușcă la Istanbul. Peste tot s-au discutat probleme extrem de importante pentru viitorul României. Noi, pălmașii rămași acasă pentru a îndura seceta și canicula, nu știm mare lucru despre culisele acestor întîlniri internaționale. Frînturile de informații care ajung la public sînt „filtrate” de subiectivismele și superficialitățile reporterilor admiși în suita prezidențială. Astfel, controversatul compromis referitor la Tratatul European a devenit, pe plaiurile mioritice, un mare succes diplomatic. Al cui? Poate al reprezentantului Luxembourgului care a dovedit excepționale calități de mediator între radicalul președinte polonez și „tabăra germană” (ajunsă la exasperare din cauza „gemenilor atomici” de la Varșovia). Sau, poate, al președintelui francez care a luptat alături de persuasiva Angela Merkel (cancelarul Germaniei) pentru salvarea construcției europene… Și tot la capitolul succese se înscriu și condițiile privilegiate de care va beneficia Marea Britanie, țara care mai are doar un pas pînă să anunțe retragerea din Uniune. Delegația română, în tot acest vîrtej al aranjamentelor la scară mare, a înclinat după cum a fost curentul general de opinie. Nu a avut propuneri originale și a aplaudat cu frenezie rezultatul la care nu a contribuit în vreun fel.
A urmat conferința de la Zagreb, pe tema securității energetice a Europei. Aici, președintele nostru a decis că trebuie să fie ferm și bățos. Cu cine? Cu președintele rus, Vladimir Putin. Nu neg faptul că sînt necesare multe clarificări în relațiile noastre economice cu marele vecin de la est. însă este știut faptul că „vorba dulce mult aduce!”… Cînd te răstești la vînt, te bate grindina. Nemulțumiri față de modul în care Rusia folosește resursele sale energetice pe post de arme politice au mai toate statele europene. însă, de exemplu, Germania nu consideră rușinoasă decizia de a negocia la Kremlin toate doleanțele lui Putin. Italia se ferește să critice de-aiurea Moscova, iar Grecia a demonstrat că este patria diplomației și negocierilor eficiente. A parafat acordurile pentru gazoductele și oleoductele ce vor aproviziona vestul și sudul continentului, obținînd un avantaj major în Balcani. De asemenea, Bulgaria s-a agitat mai puțin și a obținut maximum posibil. în vreme ce noi ne dăm haiduci la malul Mării Negre, Austria și Italia au intrat în trative directe cu Moscova pentru a realiza un nouă conductă care va îngropa definitiv proiectul iluzoriu numit Nabuco. Președintele Băsescu se face că nu observă indiferența statelor europene față de propunerile sale ce incită la formarea unei coaliții anti-Putin în chestiunile referitoare la energie și la zona de securitate a Mării Negre. în vreme ce noi facem spectacol de frondă, ceilalți membri puternici ai Uniunii Europene preferă dialogul diplomatic și politicos cu președintele rus, cel care deține cheia energetică a continentului. Demersul președintelui român – de multe ori agresiv – nu este îmbățișat nici măcar de către țările mai mici și mai noi din Uniune. Ba chiar îndrăznesc să cred că antipatia din ce în ce mai vizibilă manifestată de Putin față de țara noastră este folosită ca element comparatoriu de către ceilalți europeni ce se plasează, astfel, într-o lumină mult mai favorabilă în fața Kremlinului. Din păcate, oscilăm între a fi lingăi față de unii (SUA, de exemplu) și absolut isterici și nepoliticoși față de alții, uitînd (sau neștiind) care ne sînt adevăratele interese naționale. De cele mai multe ori este mai greu să reconstruiești decît să construiești… Vom vedea acest lucru în anii ce vin. Helvetica-R ta și canicula, nu știm mare lucru despre culisele acestor întîlniri internaționale. Frînturile de i

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!