Claudiu TĂNĂSESCU
Consilierii județeni băcăuani au înregistrat o premieră națională. Aceea de a susține o ședință de Consiliul Județean (CJ) într-o salină, la Tîrgu Ocna. Problemele județului au fost dezbătute pe toate fețele, la 240 de metri sub pămînt. Excursia în teritoriu a început cu două vizite în centre de asitență socială finanțate de CJ Bacău, din localitate. De la Primărie au plecat cu zece microbuze, în salină, la ședință, consilieri, aparatul de lucru al CJ, reprezentanți ai autorităților din Tîrgu Ocna, dar și curioși. După trei kilometri străbătuți prin galeriile minei s-a ajuns la destinație. Treaba nu a început pînă nu s-a făcut un circuit al salinei. S-a trecut pe la biserica Sfînta Varvara, singurul lăcaș creștin din țară amplasat într-o mină de sare. Aleșii s-au rugat, mai mult pentru ei și mai puțin pentru cei care i-au ales. Au vizitat galeriile, terenurile de sport, unde președintele Dragoș Benea s-a oprit la cel de fotbal, mesele de șah, ghidați de directorul minei, Ionel Ilie, care le-a oferit date tehnice despre salină.
Mese întinse ca la nuntă
Locul ales pentru ședință a fost o galerie, unde s-au cărat din timp cele necesare unui așa alai oficial. A fost instalată sonorizarea, s-au pus cap la cap mai multe mese, în formă de „T”, iar în capul mesei au fost așezați „nașii”, conducerea CJ Bacău. Fiecare ales și-a găsit numele pe plăcuțele aranjate după partide și prietenii. Pe masă i-au așteptat cafelele aburinde și apă minerală, dar și decorațiuni din sare, un săcuțel și o cutiuță. Laptopurile au fost lăsate la vatră, ele putînd fi numărate pe degetele de la o mînă. Dar, aleșii au venit pregătiți cu hîrtiile.
S-a dîrdîit în draci
Pentru prima oară de cînd s-au văzut pe funcții, aleșii județeni au tremurat, dar nu de frică, ci de frig. Pînă la punctul zece de pe ordinea de zi, dintre cele 24 plus două de diverse, s-a rezistat eroic: s-au făcut interpelări, s-au comentat proiectele înainte de a fi aprobate. De la punctul zece, un singur refren se auzea: „mai repede, că înghețăm aici”. Asta pentru că, domnii au venit îmbrăcați în cămăși cu mînecă scurtă, iar doamnele au venit pregătite cu costumașe de vară, săndăluțe și saboței cît mai decupați, etalîndu-și picioarele. Puțini au fost cei care au știut ce îi așteaptă și și-au luat o bluză. Dar, pentru binele județului, au răbdat. „S-au pregătit frumos. Ne-au pus pînă și mostre cu sare. Dar este cam frig”, a recunoscut social-democrata Oana Chelaru. Liberal-democratul Ioan Chiriac a fost printre cei norocoși. A avut sacou în dotare. „După atîtea zile de caniculă, este foarte bine aici. Cred că sînt zece grade, dar aerul pe care îl respirăm este foarte sănătos. âmi place”, a spus Chiriac. Tot Oana Chelaru a fost cea care a pus punctul pe „i”. „Pînă la punctul zece am fost viteji, dar de acum ar trebui să ne grăbim, că este foarte frig”, a precizat alesul județean. Și avea dreptate. Nici măcar machiajul nu a reușit să ascundă fețele învinețite. Conducerea minei a observat disconfortul și faptul că ceaiurile și cafelele fierbinți nu își fac efectul, așa că a pus la bătaie halate.
Voturi rapide, certuri puține
Dat fiind condițiile „vitrege” de muncă, aleșii județeni au aprobat proiectele de hotărîri pe bandă rulantă și prea puține au stîrnit dispute. Mai „aprinsă” a fost aprobarea bugetului pentru concertul lui Julio Iglesias, pe 22 iulie, în Bacău, dar și acesta a trecut, după ce unii aleși au cerut lămuriri. Ședința încheiată, consilierii județeni au rupt rîndurile și au dat fuga spre microbuze, să ajungă afară, la lumină, și, mai ales, la căldură. Deh, așa frisoane nu au mai avut din 2004. Helvetica-R l de lucru al CJ, reprezentanți ai autorităților din Tîrgu Ocna, dar și curioși. După trei kilometri străbătu
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.