Romcar, reprezentantul Ford în România, și dealerul autorizat Ford NECO Motors Bacău au lansat aseară, la showroom-ul NECO Motors de pe șoseaua E85, cea de-a patra generație a modelului Mondeo. Evenimentul a fost deschis printr-un inedit recital de dans contemporan susținut de trupa Teatrului Bacovia. Ford Mondeo 4 a fost caracterizat de organizatori ca fiind „un produs complet nou din punct de vedere tehnologic, dar și vizual”. Automobilul este dotat cu noi sisteme de comunicare om-mașină și alimentare și cu pilot automat autoadaptativ cu monitorizarea traficului. Băcăuanii îl pot achiziționa în trei variante de caroserie – sedan, hatchback și wagon, fiecare cu patru niveluri de echipare – Ambiente, Trend, Ghia și Titanium. Pentru fiecare exemplar, Romcar oferă un întreg pachet de servicii post-vînzare, inclusiv patru ani de garanție fără limită de kilometri. (Alin LEANCĂ)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.