ASCENSIUNI DUHOVNICEȘTI

Administrator

Stîlpi ai creștinătății

• Sfinții slăviții și întru tot lăudații mai mari Apostolilor Petru și Pavel n „Și le-a zis: Dar voi cine ziceți că sînt? Răspunzînd, Simon Petru a zis: Tu ești Hristosul, Fiul lui Dumnezeu Celui viu” (Matei 16, 15 – 16)

pr. prof. dr. Constantin LEONTE

Astăzi, 29 iunie, Biserica Ortodoxă îi serbează pe Sfinții Apostoli Petru și Pavel, mari misionari ai creștinismului și Evangheliei Domnului nostru Iisus Hristos . Cunoaștem, din Sfintele Evanghelii, că Mîntuitorul Hristos și-a ales, de la început, doisprezece martori și slujitori pe care i-a numit „Apostoli” (Luca 6, 13). Cuvîntul „Apostol” înseamnă „trimis”, „sol”, „împuternicit”. Cu acest termen i-a definit Mîntuitorul pe cei doisprezece ucenici, special aleși de El, deoarece Apostolii aveau „chemare” de a merge cu o rîvnă sfîntă în toată „lumea” și de a „vesti” Evanghelia âmpărăției lui Dumnezeu la toată „făptura” (Marcu 16, 15).
Cei doisprezece Apostoli au fost, după traiul vieții lor de la început, niște simpli pescari din Galileia. Alegîndu-i pe acești oameni nebăgați în seamă de nimeni pînă la El, Iisus dorea să arate că, în ochii lui Dumnezeu, un om „simplu și neînsemnat” valorează ca altul „de neam ales”, dacă are inima curată și credință puternică în Creatorul lumii.
Dintre toți, Sfîntul Petru era cel mai în vîrstă. Era o persoană foarte credincioasă și cu inima „arzînd” de dragoste față de Dumnezeu. El a mărturisit cu toată tăria sufletului său năvălnic că Iisus este Hristos – Mesia, Cel făgăduit de demult (Facere 3, 15). Cînd Iisus a întrebat pe Apostoli dacă ei sînt convinși că El este „Mesia”, Izbăvitorul omenirii, Simon Petru a exclamat cu glas neșovăielnic: „Tu ești Hristos, Fiul lui Dumnezeu celui viu”. Astfel, fiind convins de puterea nebiruită, divină, a lui Hristos, Sfîntul Petru s-a descurajat în fața tainei Crucii lui Hristos și s-a „lepădat” de Hristos atunci cînd Fiul lui Dumnezeu a fost acuzat, prins și judecat de oponenții Săi. înainte de Sfintele patimi ale învățătorului Său, Petru „a început a se blestema și a se jura: nu cunosc pe omul acesta. Și îndată a cîntat cocoșul” (Matei 26, 74). Atunci Petru „și-a adus aminte de cuvîntul lui Iisus, care zisese: mai înainte de a cînta cocoșul de trei ori te vei lepăda de mine. Și ieșind afară, a plîns cu amar” (Matei 26, 75). ânțelegînd „păcatul” său, sfîntul Apostol Petru a înțeles, de fapt, taina mîntuirii lumii „prin sîngele Crucii lui Hristos” (Coloseni 1, 20). De aceea, după înviere, el a fost iertat de Iisus, care l-a reintegrat în misiunea apostolică. Predania bisericească spune că pînă la sfîrșitul vieții se deștepta dimineața, la „cîntarea cocoșului și cu lacrimi plîngea, aducîndu-și aminte de „lepădarea” lui dinainte de pătimirea și moartea lui Hristos. După ânălțarea Domnului la cer, conștient de misiunea sa apostolică, l-a vestit cu multă putere de credință pe Hristos Cel jertfit și înviat, și a îndurat moarte de martir (mucenic). Biserica îl venerează cu mare respect duhovnicesc, numindu-l „verhovnicul apostol” (vezi rugăciunea de la Sf. Maslu), fiind slăvit între ceilalți ucenici ai Domnului.
De aceeași sfîntă alegere s-a bucurat și marele Apostol Pavel. Chemarea lui la apostolie a avut loc după ânălțarea Domnului la cer. în timp ce mergea spre cetatea Damascului (Siria), i s-a arătat, într-o viziune de lumină, însuși Iisus care i-a zis: „Saule, Saule, de ce mă prigonești?”, iar el, Saul (astfel avea numele sfîntul Pavel înainte de convertirea și botezul său), a zis: „Cine ești, Doamne?” și domnul a zis: „Eu sînt Iisus, pe care tu âl prigonești!” (Faptele Apostolilor 9, 4-5). „Umplîndu-se de Duhul Sfînt” (Fapte 9, 17), persecutorul Saul a devenit zelosul și neobositul Apostol al lui Hristos, Pavel. Iisus l-a numit „vas ales” al Său (Fapte 9, 15), fiind numit și „Apostolul neamurilor”, pentru că a fost trimis să-L predice pe Hristos tuturor popoarelor; astfel el a transmis Evanghelia pentru întîia oară în Europa. El a fost însuflețit de aceeași dorință sfîntă, de a vesti Taina Crucii și învierii lui Hristos. Sfîntul Pavel a făcut trei mari călătorii misionare, ajungînd pînă în Spania și Iliria. A scris 14 scrisori sau epistole (sau trimiteri) pline de sfinte și minunate învățături pe care e bine să le cunoască toți binecredincioșii creștini. Ca și Sfîntul Petru, el este numit „Verhovnicul Apostol”, primind cununa martiriului creștin, așa cum a scris ucenicul său Timotei (hirotonit primul episcop al Efesului): „Eu acum sînt o jertfă și vremea plecării mele din lume s-a apropiat; lupta cea bună m-am luptat, alergarea am săvîrșit, credința am păzit; de acum mi se gătește cununa dreptății, pe care mi-o va da Domnul, Judecătorul cel drept, în ziua aceea, și nu numai mie, ci tuturor celor care au iubit arătarea lui” (2 Tim, 4, 6-8).
Predania ne spune că ambii au trecut la cele veșnice în aceeași zi, 29 iunie, pecetluind cu sîngele lor credința în Hristos. Sfîntul Petru a fost crucificat cu capul în jos, după ruga lui, deoarece nu se considera vrednic să moară cum murise învățătorul său. Sfîntului Pavel i-a fost tăiat capul cu sabia, pe vremea împăratului Nero (54 – 68 d. Hr.).
Cu evlavie sărbătorind pomenirea acestor stîlpi ai creștinătății, să fim și noi însuflețiți de lumina cea sfîntă a credinței lor și de puterea lor sufletească de a-L urma pe Hristos, Mîntuitorul sufletelor noastre! Adresăm urarea de „La mulți ani!” tuturor celor care poartă numele acestor slujitori inegalabili ai lui Hristos Domnul! rii, Simon Petru a exclamat cu glas neșovăielnic: „Tu ești Hristos, Fiul lui Dumnezeu celui viu”. A

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.