Lumea românească

Boala care ne surpă moralitatea

Vasile PRUTEANU

Nu cu mult timp în urmă, doi intelectuali de vîrf – Gabriel Liiceanu și Vladimir Tismăneanu – vorbeau cu entuziasm despre căile deschise de democrație pentru „amplitudinea ființei” și despre „armonia omului cu mediul social”. Le admiram optimismul, deși eram sceptic referitor la omul de mîine, după cît de laș, de netot, de naiv, de ușor de îmbrobodit, de nătărău ni se arată astăzi. Cu el să realizăm amplitudinea ființei? Aida, de ! România oferă, dimpotrivă, un spectacol de nerozie și îndobitocire, la regia căruia se află chiar cei doi importanți intelectuali, autosituați ca apologeți ai recrudescenței neostaliniste prin instituirea celei de-a treia republici. Una semiprezidențială. Asistăm stupefiați la o „mineriadă” a intelectualilor împotriva democrației reprezentative de tip occidental pentru una de tip pseudo-plebiscitară, asemănătoare celor ale lui Hugo Chavez și Fidel Castro în America de Sud. Sînt susținuți cu perfidie de Valeriu Stoica și Theodor Stolojan – doi politicieni înnebuniți după putere și imagine publică. Drept care mi-am amintit de tragicele experiențe constituționale din vremea cînd regele Carol al II-lea beneficia și el din plin de susținerea publică a unor prestigioși intelectuali, ca Mihai Ralea, Nae Ionescu și Tudor Vianu. Critica acerbă a Parlamentului și parlamentarismului precedase, atunci, cu o intensitate crescîndă, plebiscitul sau referendumul care legitimase dizolvarea Legislativului și anihilarea partidelor politice, în scopul promovării unui partid unic, total sclavizat „conducătorului iubit”.
Intelectualii care susțin, astăzi, populismul prezidențial se disting prin voluntarism, tinzînd să substituie normelor democratice atacul antioligarhic, vizînd, de fapt, aducerea la putere a propriei oligarhii clientelare (unice), erijată în forță mîntuitoare pentru popor. Un popor în sînul căruia minciuna și manipularea s-au extins la toate nivelurile, amenințînd să creeze un așa-zis „stil trend” de existență. Minciuna susținută cu argumentele științei sociologice sau filozofice este boala fatală a lumii noastre, nu cancerul. Ea sapă fondul moral al întregii națiuni. Este flagelul, năpasta, urgia, molima. într-atît ne-am obișnuit cu ea, am asimilat-o, am integrat-o încît nici nu o mai „simțim”, ne pare naturală. Dar ne sapă pe dinăuntru, ne spurcă, ne vlăguiește, ne împinge la atitudini nevrotice, la psihoză. Sînt și alte racile, vicii, primejdii. Aceasta e însă capitală. Nici nu se „mai vede”, precum nu se văd nici radiațiile cancerigene.
N-am crezut nici o clipă că Erich Kalatner avea mare dreptate cînd aprecia că „după o dezordine socială urmează, în general, prostia”.
Este inadmisibil ca niște gînditori de talia lui Liiceanu și Tismăneanu, ori Traian Ungureanu și Cătălin Avramescu să se solidarizeze cu prostia și să flateze deficiențele populației , să le prezinte drept virtuți. Ca să susțină ce? Nimc altceva decît o reformare spre înapoi, satisfăcînd setea de putere și orgoliul unui singur om. Un om care duce în spate o cohortă de personaje incerte, obediente, lingușitoare, gata oricînd să azvîrle-n hău interesul național în favoarea celui personal. Este deprimant că elita intelectuală susține – jenant, dar eficient – o lume pe dos, ce se va solda cu retardarea României.
în condițiile acaparării necruțătoare a puterii de către mediocritate, despre care „amplitudine a ființei” (heidegeriană sau noiciană) mai putem vorbi, domnilor?irtuți. Ca să susțină ce? Nimc altceva decît o reformare spre înapoi, satisfăcînd

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!