Împărțirea, în urmă cu o săptămînă, a reportului de la categoria I a extragerii Loto 6/49 la celelalte două categorii pare să nu fi avut prea mare efect asupra inspirației românilor, care nici de data asta nu au reușit să ghicească toate cele șase numere ale extragerii de duminică. În aceste condiții, pentru extragerea de duminica viitoare va exista un nou report la prima categorie, care va număra 32,906 miliarde de lei, sumă care, dacă ținem cont de încasările din această săptămînă, are șanse să ajungă la cel puțin 35 de miliarde de lei. Redistribuirea amintită a avut însă, un oarecare efect asupra buzunarelor celor care au ghicit cinci din cele șase numere, valoarea nominală a unui cîștig de la categoria a II-a ajungînd, acum, la 791,501 milioane de lei, mai mult decît dublu ca de obicei. În ceea ce privește categoria a III-a, cei care au nimerit patru numere au băgat în buzunar cel puțin 10,452 de milioane de lei. Amintim că la categoria a II-a din premiu face parte și un autotursim Dacia Solenza. (Eduard CUCU)
Lasă un răspuns