Doi băcăuani și-au pierdut viața străpunși de cuțit. Una dintre victime este Constantin P., de 25 de ani, care locuia în gazdă împreună cu Cristina I., de 18 ani, concubina lui, la o bătrînă de pe strada Traian din Bacău. Marți, în jurul prînzului, cei doi au început să se certe și chiar bărbatul a încercat s-o lovească pe concubina sa, moment în care femeia l-a lovit cu cuțitul, pe care-l avea în mînă, drept în inimă. „Toată ziua i-am auzit certîndu-se. Fata avea două cuțite în mînă și tot spunea că și le bagă în burtă sau va omorî pe cineva. Erau tare geloși. Și el pe ea, și ea pe el. Costică nu mai scăpa de ea. Mereu îi spunea că l-a despărțit de nevastă și de cei doi copii”, a declarat Lenuța C., gazda celor doi, o bătrînă imobilizată la pat, care nu a văzut însă toată scena. Ea spune cu a auzit cearta, apoi un țipăt și cum tînăra zbiera cît o ținea gura: „Să nu mori, Costică, să nu mori…” După ce a fost lovit în piept cu cuțitul, bărbatul a fost transportat la spital, unde a decedat la cîteva minute de la internare. Concubina lui a fost prezentată procurorului, care a decis s-o cerceteze în stare de libertate, sub acuzația de omor, deoarece este însărcinată în luna a cincea. Tînăra este din Dorohoi și i s-a interzis să părăsească Bacăul o perioadă de 30 de zile.
CASETĂ
S-a sinucis
O altă tragedie s-a petrecut luni noaptea, în comuna Tamași. Costel T., de 32 de ani, și-a înfipt cuțitul în piept și a murit pe loc, chinut de dureri. El tocmai fusese externat de la Spitalul TBC, unde medicii nu i-au dat mari speranțe. Pentru a nu exista suspiciuni, medicii legiști au efectuat, ieri, necropsia, care a confirmat suicidul, dar și faptul că bărbatul fusese grav bolnav.interzis să părăsească Bacăul o perioadă de 30 de zile.
CASETĂ
S-a sinucis
O
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.