La 18 februarie 1445, Mihul logofătul, „boierul cu cel mai întins domeniu feudal din Moldova”, își freca mîinile, fericit. Ștefan Voievod îi întărea, printr-un hrisov, mai multe sate, printre care și satul Ciumălești „cu moara și podul umblător și cu toate vechile sale hotare și să-și facă curte în acest sat și mori la Siret”.
Într-adevăr, satul se afla într-un loc foarte prielnic, în apropierea sa trecînd vechiul „drum al Putnei ce merge la Răcătău”. Ridicarea unui pod umblător, dar și a cîtorva mori pe malul Siretului îi aducea venituri considerabile. Totodată, „Zona Cobâlei” îi oferea bogate pășuni pentru creșterea animalelor și mai ales a cailor. Era loc ideal și pentru grîu, iar pădurile bătrîne, aproape de nepătruns, cădeau peste sat. În plus, ochiul logofătului sesizaseră excepționala sa poziție strategică. Tocmai de aceea solicitase el domnitorului „să-și facă curte”. Mai trebuie adăugat că Mihul făcea pe la 1460 negoț cu „mătăsărie în regatul Poloniei împuternicit fiind cu acest drept chiar de către Cazimir, regele leșilor”.
Dar, ce însemna o curte boierească la acea vreme? „Curțile, scria Gh.Diaconu, ca centre întărite, dispuneau de o garnizoană formată din slujitori înarmați, conduși de căpetenii cu titlul de dvornici-vornici”.
La noi, după opiniile unor istorici, „rolul castelului feudal l-a jucat Curtea boierească”. O statistică arată că „din 23 de curți menționate în documentele secolelor XIV-XV doar 20 au fost ridicate la puncte obligatorii de trecere și pe promontorii pentru a se îndeplini din plin scopul militar cerut”. În mod firesc, Curtea lui Mihul trebuia să fie împrejmuită cu un zid de piatră și un șanț de apărare. Dar, tocmai cînd curtea era în toată puterea ei, inexplicabil, în 1453, Mihul „pentru slujba lui credincioasă” schimbă satul Ciumălești cu Vînători, De atunci, nimeni și nimic nu mai amintește de „Curtea de la Ciumălești”.
Satul, al cărui nume, conform tradiției, ar veni de la un boier Ciumală. Acesta a avut un fiu, Ciumălevici, care, așa cum scria C.Uncescu, „a stăpînit satul Certioana, com.Traian – Bacău, sub Alexandru cel Bun”, iar „femeia lui Ciumălevici, Morușca, zisă și «Ciumăleasa din Cobâle» vinde, la 1440, Noemvrie 12, ocina sa, un sat pe Cobâle, anume Cirteanii (Certioana)”.
Au trebuit să treacă aproape 200 de ani pentru ca din nou să se pomenească de Ciumălești. La 11 martie 1633 un document îl menționează „pe Bîrzul (strămoș al actualului vicepreședinte PSD, Ilie Bârzu), Moglan, Drăgan, Pavăl Zamă, Hotnogul, Sava, Vasile, Gligorie și Tunsul, toți din Ciumălești, mărturisind cum unul, Nacul, a cumpărat un loc de prisacă în hotarul satului Dumbrăvița, care este la poiana mănăstirii, mai sus de prisaca veche, unde este piatra fîntînii”.
Satul Dumbrăvița, concluziona C.Uncescu, trebuie să fie „Dubrovisa” din harta lui Dimitrie Cantemir. Ultima mențiune a satului Ciumălești datează din 1743, „cînd se pare că satul a fost distrus de Radu Racoviță”. Abia în 1934 se va mai aminti de satul și curtea din Ciumălești. Se pare, totuși, că Mihul logofătul să fi avut aici curte. Prin 1430 „în marginea de vest a satului trăia Bacă, un om ce a găsit temelii de piatră”. Mai mult, „din această cauză omul nu putea ara locul, așa că a fost nevoit să scoată aceste pietre și să le dea altă întrebuințare”. O campanie de săpături arheologice viitoare va lămuri enigma asupra satului și curții boierești din Ciumălești. (Eugen ȘENDREA)
Lasă un răspuns