CORBASCA-PETREȘTI – Sătenii din Petrești păreau interesați mai degrabă de țuica sau halba de bere, pe care o puteau consuma la crîșma de peste drum de secția de votare, decît de votarea în sine. De altfel, strînși grămadă în fața bufetului, treceau drumul pentru a intra în secția de votare doar cînd terminau consumația, sau își aduceau aminte că e zi de alegeri. Drept urmare, la ora 14,00 votaseră doar 185 de oameni din cei 647 trecuți pe liste. Imaginea elocventă, o femeie a întrebat-o, mai în glumă mai în serios, pe președinta secției, dacă n-o așteaptă cu pahar de țuică. În aceste condiții, membrilor comisiei de votare nu le-a mai rămas altceva de făcut decît să-și omoare timpul jucîndu-se cu pechinezul unuia dintre ei. (Eduard CUCU)
Halba, mai bună ca votul
Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale
Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.
Specificul Activității Jurnalistice
Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.
Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.