Pericolul ecumenismului

Romulus Dan BUSNEA

în absența dezbaterilor centrate în jurul partidelor politice și al parlamentului, discuțiile din ultima perioadă care au implicat și oameni politici s-au axat pe tema alegerii noului Patriarh al României. Din păcate, nu asistăm la un dialog deschis și coerent între factorii implicați în destinele Bisericii Ortodoxe Române, ci la tot felul de controverse, declarații pline de ură și intrigi belicoase izvorîte dintr-o permanentă atitudine de negare și interpretare eronată a sensurilor învățăturii creștine ortodoxe. Un exemplu elocvent în acest sens îl constituie reacția unuia dintre tinerii cu pretenții de distins și elevat teolog, școlit în Europa, dar care, din dorința exacerbată de a ieși în evidență, frizează absurdul, uneori chiar penibilul. Este vorba de Cristian Bădiliță, conjudețean cu regretatul Patriarh Teoctist și unul dintre promotorii noului curent în teologia românească, curent dorit a fi unul revoluționar, cel puțin în planul criticilor aduse conservatorismului din ortodoxia românească. Domnului Bădiliță i-a lipsit elementarul bun simț care să-i impună, cel puțin o perioadă după trecerea la cele veșnice a Preafericitului Teoctist, o „discreție și tăcere, sobrietate și neutralitate seacă”, după cum singur afirma că ar fi trebuit să se desfășoare evenimentul morții lui Teoctist. Că patriarhul nu merită din partea noastră decît o „criză de amnezie”, că „gradul său de cultură stîrnea jenă”, că „a lăsat în urmă o biserică dominată de megalomanie și de ranchiună, ca și o operă pastorală perfect ceaușistă”, dar și „un pseudomit, acela al apropierii de Biserica Catolică soră”, sînt vorbe care atîrnă greu și care pot fi catalogate, în cel mai fericit caz, doar ca simple răbufneli de prost gust, total nefondate. Poate că Părintele Teoctist n-a fost cel mai bun și mai curat, cu atît mai puțin „martir”, dintre toți patriarhii de pînă acum ai României, dar meritele atribuite în baza dovezilor existente nu pot fi contestate și nici nu pot fi anulate de vorbele-n vînt ale unuia dintre reprezentanții tinerei generații de teologi. Este, însă, nevoie mai mult ca oricînd de o schimbare de atitudine, de o revigorare a relației dintre biserică și credincioși, dintre biserică și mass-media. A sosit timpul să participăm la dezbateri care să pună în prim-plan marile probleme cu care se confruntă omenirea în prezent, pornind de la explozia de libertăți și manifestări eretice și păgîne care caracterizează societatea noastră de azi. Aș sublinia doar trei dintre ele: unitatea bisericii ortodoxe, poziția actuală a bisericii noatre cu privire la incompatibilitatea dintre ortodoxie și masonerie, invazia ideologiei ecumenice în sînul bisericii. Este mai mult decît necesar să ne putem feri de un mare pericol care ne paște la tot pasul: ecumenismul, care tinde să reașeze ortodoxia într-o nouă viziune lepădată de „învechitele” dogme și canoane, prin promovarea în schimb a halucinațiilor înșelaților occidentali care – potrivit adevăraților teologi – văd Biserica lui Hristos deplină numai prin aderarea Ortodoxiei la normele și rigorile apostate ale celorlalte culte. Ale celor care oferă cadrul perfect pentru crearea unei noi religii universale și reînnoite după norme secularizante.
Nici credincioșii, dar nici unii dintre prelați nu ar trebui să uite că toate discuțiile trebuie purtate de pe poziția Adevărului Unic, Imuabil și Veșnic, care este Hristos. în marea chemare la care ierarhii noștri, preoții și credincioșii, trebuie să răspundem în aceste clipe tulburi, de cumpănă și de zămislire de istorie, este unitatea în Hristos, în pace și iubire de Dumnezeu și de semeni.Ortodoxiei la normele și rigorile apostate ale celorlalte culte. Ale celor care oferă cadrul perfect pentru crearea

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!