Laminorul Roman – FCM II Bacău 1-2
Cu doi eliminați, ambii pentru cumul de cartonașe galbene, FCM II Bacău s-a calificat în faza a 4-a a Cupei României după ce a învins, la Roman, cu 2-1. „Am întîlnit o echipă bună care ne-a pus probleme. în final, am reușit să cîștigăm pentru că ne-am concentrat mai mult”, a precizat Gică Penoff, antrenorul FCM II Bacău. Partida a început cum nu se putea mai bine pentru romașcani care au deschis scorul în chiar debutul meciului. Golul nu i-a speriat pe „galben-albaștri” care au revenit pe tabelă la mijlocul primei reprize, atunci cînd centrarea lui Ghiuș l-a găsit pe Hrimuc, care a punctat pentru băcăuani. Cu un minut înainte de finalul primei părți, Pitaru a pătruns în care, a fost agățat și a urmat penaltyul transformat de Dornescu: 1-2. Din păcate, pe finalul meciului, Dornescu și Ghiuș au văzut „roșu”, fiind eliminați. Gică Penoff a folosit următoarea garnitură: Luca – Taban, Vrînceanu, Hrimuc, Enea – întuneric, Ghiuș, Banu, Huiban, Dornescu – Pitaru. Au mai jucat: Berza și Brăescu.
(Cristi SAVA)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.