Un mare împătimit al pescuitului, medicul Marcel Bădără, șeful Serviciului de Medicină Legală Bacău, a decis să le ofere o surpriză ziariștilor băcăuani. în iazul pe care îl deține, împreună cu un prieten, la Letea Veche, doctorul Bădără vrea să organizeze „Cupa presei” la pescuit sportiv. Nu de alta, dar iazul este deja suprapopulat, și o mînă de ajutor gratuită pentru a mai dispersa crapii și carașii care înoată „bară la bară” nu strică niciodată. „Știu că ziariștii se întîlnesc foarte rar, laolaltă, unii cu alții, și de aceea am decis să organizez acest concurs, care va fi, de fapt, o ieșire la iarbă verde și o mică petrecere”, spune doctorul Bădără. în speranța că mulți dintre colegii noștri vor fi în concediu la acea dată, partida de pescuit este programată pentru sîmbăta viitoare. (Florin CRĂCIUN)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.