Am băut 74 de litri de bere în această vară

Administrator

Consumul de bere a explodat in perioada verii, crescand cu 23% față de sezonul precedent. Vedeta sezonului – ne-a informat purtătoare de cuvînt a Asociației Beratii României, Simona Filip Ghenea – a fost berea la halba, care a cîștigat teren, ajungînd la 8,5% din volumul de vînzări din lunile iunie, iulie și august, în timp ce anul trecut cota de piață a acesteia a fost de 6,3%. Cifrele demonstrează ca românii au petrecut mai mult timp în baruri, pub-uri și restaurante. „Decizia de a cumpăra mai multă bere decît de obicei a fost o consecință a obiceiurilor de consum ale românilor în perioada vacanțelor concentrate în iulie și august. în plus, campionatul mondial de fotbal a dus tot mai mulți români la terase” – a declarat Constantin Bratu, manager general al Asociației „Berarii României”.
Pentru întreg anul 2006, Asociația estimează o creștere de pînă la 16 milioane de hl de bere, adică un consum de 74 l/an/cap de locuitor. Piața berii a ajuns la aproape 7,8 milioane hl de bere în primele 6 luni ale anului, cu 16% mai mult față de perioada similara a anului 2005. Membrii Asociației „Berarii României” – Brau Union România, Interbrew România, United Romanian Breweries Bereprod Romania și Ursus Breweries – au înregistrat un volum de 5,6 milioane hl, față de 4,75 cît au avut în primele 6 luni ale anului trecut, ceea ce înseamnă o creștere de 18%.
Este de remarcat că românii cunsumă bere cu moderație și responsabilitate. Astfel, 70 de litri de bere/an/cap de locuitor s-au înregistrat în 2005 în România, în comparație cu alte state, unde consumul depășește cu mult nivelul țării noastre – Cehia cu 160 l, Germania cu 118 l, Austria cu 111 l, Luxemburg cu 106 l, Belgia cu 96 l, Spania cu 79 sau Olanda cu 78 l. în medie, românul bea aproximativ patru pahare de bere la 0,33 ml pe săptămînă, ceea ce-l situează mult sub media europeană a consumului moderat de bere. în județul Bacău, singurii producători de bere sînt societățile Bere Lichior Mărgineni Bacău și Albrau Onești.
Asociatia „Berarii României” a fost fondată în decembrie 2004. Obiectivele majore ale acesteia sînt de a promova un mediu competițional transparent în industria de bere, de a asigura un tratament egal și corect în fața instituțiilor de reglementare și de a educa consumatorii de bere cu privire la beneficiile și consumul responsabil de bere. (Petru DONE)îîășîțăăâîșăăîțăâîțîșâțâ – a declarat țâîțășîăă țîță m

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.