Maxime și cugetări

Pleșu, sub tirul denigrărilor

Vasile PRUTEANU

De o bună bucată de vreme se încearcă țintuirea lui Andrei Pleșu la zidul infamiei. Bonomul scriitor și moralist nu răspunde în nici un fel atacurilor denigratoare ale inamicilor săi, fie pentru că îi privește cu umor și curiozitate, fie pentru că tratează cu superioară detașare mărunta lor zbatere. Dacă efortul unor ziariști urechiști n-ar fi susținut și de o sumă de scriitori, n-ar însemna mare lucru. Din păcate, aserțiunile stupide ale scriitorului Radu Portocală din cartea sa „Autopsia unei lovituri de stat” sînt preluate și de Alex Mihai Stoenescu și chiar de talentatul Tudor Octavian, ale cărui cărți se bucură de succes și respect binemeritat. Tocmai acest fapt este contrariant. în fond, ce i se reproșează lui Andrei Pleșu? Faptul că fiind exilat cu domiciliu forțat la Tescani ar fi complotat cu Ion Iliescu și Virgil Măgureanu debarcarea lui Ceaușescu în vara anului 1989. Chiar dacă așa ar sta faptele, Andrei Pleșu ar trebui decorat, nu calomniat. Cunosc bine situația exilării sale la Tescani. în condițiile supravegherii stricte a oricărei mișcări a scriitorului, nici vorbă să se poată pune la cale vreun complot cu participarea lui Iliescu, Pleșu și Măgureanu. De altfel, Ion Iliescu era și el sub observația Securității, iar lui Virgil Măgureanu nu i-au călcat niciodată pașii la Tescani, în timpul detenției scriitorului. Faptul că Andrei Pleșu a fost nominalizat ministru al culturii în Guvernul Roman a produs ceață și suspiciuni halucinatorii în mințile unor rău-voitori, creîndu-i acestuia prezumția de vinovăție. Nu era, oare, explicabil ca după ejectarea lui Ceaușescu din fruntea țării să fie chemați la guvernare opozanții lui? Eu cred că da. Că politica a luat sensul înapoi sub sceptrul lui Ion Iliescu, asta-i altă poveste, care ține de convingerile și personalitatea acestuia, nu de Andrei Pleșu. De altfel, Andrei Pleșu a fost singurul ministru demisionar după o lungă perioadă în care comuniștii se țineau de scaunul puterii cu tenacitatea păduchelui înfipt în piele. Așișderea și noii oportuniști de după ’89. Cînd treburile țării n-au mers cum trebuie, Andrei Pleșu a demisionat, pe rînd, din postul de ministru al culturii, al afacerilor externe și din cel de consilier prezidențial al lui Traian Băsescu. Sînt gesturi de profundă demnitate și moralitate.
Judecînd cu dreaptă măsură activitatea politică a lui Andrei Pleșu, mă întreb care e rațiunea atacurilor concentrate împotriva sa? Scriitorul Ion Groșan crede că „toată campania anti-Pleșu ascunde ceva simplu: o omenească invidie. Și asta pentru că nici unul dintre cei care-l atacă n-are nici 15% din farmecul, expresivitatea și profunzimea scrisului lui Andrei Pleșu”. Cît de omenească și cît de periculoasă este invidia ne spune ilustrul poet Ovidius: „Invidia are fața palidă, trupul scheletic, privirea niciodată dreaptă, dinții pătați de rugină, mistuie și se mistuie totodată”. Nu prea e de glumit cu ea, nu? Din invidie zeul Apollo a jupuit un om de viu, iar o zeiță a prefăcut toate femeile unui ținut în vaci. Știți dumneavoastră, oare, ce forță tenace are invidia scriitoricească? „Ea îți poate schimba meritele, cîte le ai, în cusururi, iar pe acestea e în stare să ți le umfle la nivel cosmic: e capabilă să te răsucească din drum și să te lase buimac în mijlocul lui, să te facă centrul de atenție al tuturor denigrărilor, să te dea cu capul de toți pereții , înainte de a apuca să te dezmeticești, măcar că despre tine e vorba” (Valentin Silvestru).
Așa că „simpla invidie omenească” nu-i chiar o joacă. Mai ales cînd e susținută și de talentul unor scriitori deloc de neglijat. Tocmai de aceea Nicolae Iorga cerea ca „înainte de a striga împotriva unui scriitor, vezi cîtă lumină ai tu în mintea ta”.nută și de talentul unor scriitori deloc de neg

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!