A doua etapă a programului „Rabla”

Administrator

Cătălina CHIFU

Sîmbătă, 1 septembrie, a debutat cea de-a doua etapă a programului de înnoire a parcului auto, în care sînt acceptați să participe 45 de producători, importatori autorizați de autoturisme și distribuitorii autorizați ai acestora. Beneficiarul primei de casare, care rămîne tot în cuantum de 3.000 de lei, poate fi orice proprietar sau moștenitor al unui autoturism uzat care îndeplinește cumulativ cîteva condiții. Pentru a participa în program, proprietarii de mașini trebuie să se înscrie la un producător validat pentru achiziționarea unui autoturism nou, să predea, spre casare, autoturismul uzat unui operator economic autorizat, obținînd un certificat de distrugere, să radieze autoturismul uzat și să achiziționeze un autoturism nou de la un producător validat. Autoturismul dat spre casare trebuie să aibă o vechime mai mare sau egală cu 12 ani de la anul fabricației, să fie în stare de funcționare și să conține cumulativ componente esențiale: motorul, transmisia, trenul de rulare, caroseria, șasiul, precum și echipamentele electronice de gestionare a funcțiilor vehiculului și dispozitivul catalizator, dacă acestea au fost prevăzute din fabricație. în județul Bacău, sînt autorizate să colecteze vehicule scoase din uz societățile Remat, Soma, Carsero Nicolae Bălcescu, Casa Auto Letea Veche, Petrom Service Moinești și Ibeb Car. Suma de 3.000 lei va putea fi obținută o singură dată și se va scădea din prețul de achiziție al unui autoturism nou. în program au mai rămas neutilizate 2.049 mașini din totalul inițial de 16.500.iție al unui autoturism nou. în program au mai rămas neutilizate 2.049 mașini din totalul inițial de 16.500. (Cătălina CH

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.