Unde, oriunde

Valurile istoriei și… „Inexpropriabila” libertate de gîndire!

Calistrat COSTIN

Este o „modă” (dacă nu un soi de „furie”) ce se poartă de cînd pasiunea (patima!) „lustrației” de toate felurile a cuprins pe puritanii, puriștii, „virginalii”, nevicioșii, neperverșii, nepătații, neîntinații, ce mai, „îngerașii” noștri de compatrioți – aceea de a răscoli în „dosare”, în „arhive”, în biblioteci, în „spuză”, în „gunoaie”, în „cenușă”, în orice ar putea reprezenta promisiunea unor dezvăluiri, descoperiri, „demascări”, ori – cuvînt cheie – „deconspirări”! Sunt astfel convocați la „bară” martori (care mai de care mai „imaculați”), sunt scoase de la naftalină „documente”, „angajamente”, pentru , pasămite, stabilirea adevărului adevărat, nu a adevărului „învăluit” ori a „adevărului greșelii” (de care, la vremea lor vorbeau „budiștii”) în marele proces al mecanismelor care au guvernat complicata poveste a veacului tocmai încheiat din istoria „pămîntului numit România”! în loc de lămuriri, limpeziri, explicații, în fine, analize (fie și „la sînge”) a ceea ce a fost, în loc de înțelegerea cu „știință” a evenimentelor în miezul lor de hazard, ni se servesc „probe” ale unor vinovății pentru care răspunzătoare n-are cum fi decît „specia umană” ori acuzat însuși Bunul Dumnezeu!
Despre deceniile de „infern roșu” primite de România în dar de la marile puteri biruitoare în cel de-al doilea măcel mondial al secolului XX (în semn de „recunoaștere” – ori pedeapsă?! – a participației românești pe fronturile de conflict) s-au pronunțat (și încă se scarpină!) fel de fel de „comisii” și „consilii”, „profesori”, „publiciști”, „filozofi”, „poetaștrii” (cu înalte studii la „academii roșii”). Produse ale aceluiași regim decretat „ilegitim și criminal”, respectivele „conștiințe justițiare” se vădesc ele însele mînjite de păcatele timpului, cînd o dată cu apa impurificată din copaia istoriei, pretinșii incoruptibili azvîrl la canal pruncul care a supraviețut teribilei urgii (pentru că epoca a fost, în bună măsură, una care a urgisit acest popor român, mai mult decît a făcut-o altele!). A fost – cum ar spune un mare cugetător – o „eră nocturnă”, cu mult mai întunecată decît altele (fiecare „orînduire” cu „lumina” și „întunericul” ei!). Este reconfortant pentru acei dintre oamenii locului care și-au petrecut copilăria strigînd pe străzi „stalin și poporul rus libertate ne-a adus”, apoi adolescența și tinerețea, nădăjduind cuminți că lucrurile se vor îndrepta, punctul de vedere al unui distins intelectual – Mircea Malița, academician și membru al Uniunii Scriitorilor din România. Director al Bibiliotecii Academiei Române, diplomat, ambasador, ministrul învățămîntului s.a. (în anul dinainte de 1989), profesorul, gînditorul, scriitorul Mircea Malița – suspectat de colaboraționism” cu sistemul opresiv de regretabilă memorie, se confesează reporterului: „Ideea libertății de gîndire nu m-a părăsit niciodată. Era inexpropriabilă. Cu libertatea de expresie era mai greu, dar toți (n.n. – oamenii de spirit) găseau mijloace pentru a face cunoscută adeziunea la valorile univesale. Am publicat odată un articol – „Cultura română, o cultură deschisă”. Nu puteam vedea istoricește altfel, și m-am mirat cînd a făcut valuri și a produs dispute. De la editor venea obligația includerii unor citate. Mă supuneam făcînd gestul cît mai simbolic. Cu „Diplomația”, un tratat de 600 de pagini, după care au învățat generații de diplomați, lucrurile s-au petrecut la fel. După 1989 mi s-a propus să o tipăresc din nou. Am zis: rupeți introducerea și restul e valabil”!… (Mircea Malița a împlinit de curînd optzeci de ani). Circul cu „lustrația” și-a cam încheiat „reprezentațiile” din lipsă de „spectatori”, nemaivorbind că „circarii” și-au dat în multe petice, prioritățile poporului român fiind astăzi cu totul altele!

talin și poporul rus libertate ne-a adus”, apoi adolescența

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!