S-au scumpit chiriile

Administrator

Olimpia FILIP

Experții imobiliari susțin că în luna septembrie s-a scumpit cu 20 la sută prețul chiriilor. Pe lîngă acestea și gazdele sînt la mare căutare. Asta deoarece căminele de elevi nu mai fac față solicitărilor. „Cele mai căutate sînt garsonierele mobilate. Mulți elevi care nu au prins loc în internate preferă să stea în chirie, dar nu oricum, ci într-o garsonieră bine pusă la punct”, ne-a explicat Andrei Stănică, agent imobiliar. El a mai adăugat că la fel de căutate sînt și gazdele, deoarece prețul este mult mai mic. „Cele două extreme sînt căutate: bani mulți și condiții de lux, sau bani puțini, dar la gazdă, cu proprietarul în același apartament”, a mai explicat acesta. Prețul chiriei unei garsoniere depășește 150 de euro, în timp ce un apartament cu trei camere ajunge la 500 de euro. „Mulți preferă intimitatea și de aceea vor să stea în chirie. Mulți proprietari de apartamente fac bani buni din închirierea propriilor case, dar cu condiția să aibă toate dotările. Cei care nu își pot permite acest lucru acceptă și gazda. De obicei, elevii de clasa a IX-a stau la gazde, deoarece, zic părinții lor, că sînt mai bine supraveghiați”, a mai spus agentul imobilair. Prețul unei camere la o gazdă este de 100 de lei.

Internatele sînt pline

Directorii colegiilor băcăuane susțin că înscrierile la cămine s-au făcut încă de acum trei luni. Un loc într-un internat costă în jur de 40 de lei. „Noi am asigurat locuri elevilor noștri iar apoi, locurile rămase libere le-am închiriat și elevilor altor școli care nu au internate. în momentul de față, locuri libere nu mai sînt”, a spus Vasile Cautiș, directorul Colegiului Național „Vasile Alecsandri” din Bacău. Același lucru îl susține și Adrian Horodnic, directorul Colegiului Național „Ferdinand I”. „în internatul nostru avem 120 de locuri de cazare. Toate sînt ocupate. Am cazat și elevi de la Liceul de Artă, de la Colegiile «Vrănceanu» și «Ghica»”, a spus directorul Horodnic.orodnic.

ocupate. Am cazat și

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.