Petromservice Moinești ar putea fi preluată de Petrom

Administrator

Compania Petrom a anunțat că are în vedere achiziția companiei de servicii petroliere Petromservice, sau a unor servicii asigurate de aceasta – potrivit unui comunicat remis Bursei de Valori București (BVB). Petromservice are o filailă și la Moinești. „Activitățile de work-over și mentenanță sînt foarte importante pentru segmentul de explorare și de producție, iar Petromservice este un furnizor de astfel de servicii foarte important pentru noi” – se arată în comunicatul Petrom. Ofilialii de la Petrom au purtat o serie de discuții cu reprezentanții Petromservice, în vederea identificării modalităților de restructure a activității, astfel încît să contribuie la eficientizarea activității de explorare și de producție a companiei petroliere. Compania mai precizează că, în contextul anunțului Petromservice de a renunța la activitățile de work-over și de mentenanță, ia în considerare toate alternativele, inclusiv o posibilă achiziție.
La începutul lunii septembrie, oficialii Petromservice au anunțat că au în vedere revizuirea structurii portofoliului de afaceri, iar resursele companiei vor fi redirecționate spre construcții, transporturi, lucrări de reabilitare a mediului și afaceri imobiliare. Unele surse spun că suma pentru care se va parafa vînzarea Petromservice va fi de maximum 350 de milioane de euro. De asemenea, aceleași surse au declarat că negocierea a fost purtată în ultimele luni la București și Viena, iar contractul va fi semnat, cel mai probabil, dupa 18 septembrie. în ultima perioadă, au circulat zvonuri potrivit cărora Petrom va cumpăra Petromservice, însă oficialii ambelor companii le-au infirmat. în primul semestru al acestui an, veniturile Petromservice au fost de 639,9 milioane de lei, în creștere cu 7,7% față de perioada similară a anului trecut, iar profitul net a avansat de aproape patru ori, la 31,3 milioane de lei. (Petru DONE)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.