Tradișii autumnale

Eugen VERMAN

în vară, cînd s-a întors, după vreo trei luni, de la fiica sa din Anglia, vecinul Pădure era hotărît „s-o termine cu murăturile”. « Nu, domnule, gata, nu mai pun nici gogonele, nici castraveți, nici varză la murat… Am pus toată viața, cînd aveam casa plină, acum cei trei copii au plecat prin lume, fiecare cu treburile, cu viața lui, gata, cumpăr din magazin…, nu mă mai interesază…Ce, ăia din Anglia, pun, toamna, murături…? Se zbat cum ne zbatem noi, românii, mai ales moldovenii…? Vor castaveți acri, fuga la magazxin… Vor varză acră, la fel… Așa o să fac și eu… Asta-i adevărata civilizație… ! » L-am ascultat cu atenție și am zîmbit. Știam eu ce știam. Și anul trecut, cam tot așa spunea… Deci, nu m-am mirat deloc cînd l-am întîlnit, cu vreo două zile în urmă, în piață, cu sacoșa doldora de castraveți. Cornișoni, „marcă” nobilă, doi lei și jumătate kilogramul. Uitase ce-mi spusese în vară. « Am luat zece kile. Fac prețul. Cînd ai ști ce greu se muncesc… ! » L-am privit, din nou, zîmbind : « Parcă spuneai că… » « Te uiți la vorbe… ? Ce nu spune omul la… supărare ! Dar tradiția e tradiție și trebuie respectată cu sfințenie… ! E intrată în sînge, e înăscută…» Ne-am despărțit, după ce ținu să-mi mai zică, oarecum înfrigurat : « Lumea zice că n-or să se găsească gogonele… Că s-au manat din cauza secetii. Da’ m-oi descurca eu… Am un prieten la Dieneț, știi, acolo oamenii sînt grădinari din tată-n fiu, ăia scot roșii și castarveți și altete de-astea și din piatră seacă… » Adevărul e că și eu mi-am zis că nu o să mai pregătesc murături pentru iarnă. Dar cînd mă gîndesc la butoriul acela plin cu gogonele, castravețI, pepeni, conopidă și alte minuni asemănătoare, trec peste toate… Și eu am un prieten, mult mai tînăr, Liviu Gîrdea, așa îi spune, el și mama sa, doamna Stela, vin zilnic, aici, în piața mare, vin cu legume de toate felurile, au, la Prăjești, solar mare, pe mai mult de patru sute de metri patrați, Liviu îmi zicea că „tranșa a doua de castraveți” a dat, bine, în floare, și că voi avea și eu parte din producția aceea, dar și de gogonele, la prețul pieții, desigur…La urma urmei, cum îmi amintea vecinul meu, a te pregăti astfel, pentru iarnă, face parte dintr-o tradiție care se întinde în toată istoria noastră. într-un fel foarte exact, și tradițiile ne definesc ca nație. Fără murături pe masă, în ziua de Crăciun, n-am fi noi. De aceea îl cred pe vecinul meu. De aceea, mă bucur cînd văd, zilnic, vînzoleala asta de prin piețe, oamenii aceștia cumpărînd, fără să se mai uite la bani, saci întregi cu pătlăgele, țelină, castraveți, ardei « Cornul caprei », conopidă… Pentru ei, ca și pentru vecinul meu, ca și pentru mine, iarna, fără murături, fără varză acră, chiar că ar fi ca… o nuntă fără lăutari.
u ei, ca și pentru vecinu

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!