ÂNCHPUIRILE COLBULUI

Administrator

Melancolii pe Valea Zeletinului

Aurel V. ZGHERAN

Pe Valea Zeletinului, colinele împădurite umbresc luncile pîrîului zăgăzuit de maluri de humă și răchiți. Satele sînt azvîrlite pe sub păduri, iar casele de lut se pitesc pe sub salcîmi, nuci și gutui și, cît e ziulica toată, de pretutindeni se-aude muzică de chef. Colbul de pe drumuri e-nvolburat de mașini închiriate prin cele țări străine, și aduse a fală acasă de băietanii cu tenurile pîrguite ca mura. Zboară în iureș -unii cu mașinile, alții cu căruțele – prin făina pămîntului ce trece de oul piciorului. Așa e și la Barcana, satul unde, sub un deal, de secole șade un stejar încercuit cu foaie de balot, pentru că dă să se spintece. Se zice că sub desișul frunzărișului acestui arbore, odinioară a priponit Stefan cel Mare armăsarul lui cel alb, iute și răzvrătit ca o furtună. Voievodului, pare-se îi erau dragi locurile acestea, și nu e greu de spus pentru ce anume, nici chiar acum, după ce s-au depănat sute de ani. Pasiunea iubirilor furtunoase și a petrecerilor aprinse, nu s-a stins aici, nici acum, ba sînt încă și mai vii și înveselitoare, oricîtă restriște obidește pe omul sărac. Căci săraci, nespus de săraci sînt bărcănenii, dar supărați, deloc!…
Pe toate drumurile, mîrțoagele roib galopează, ducînd în spinare pe stăpînii lor, cheflii sau ba, iar pe șanțuri, gloate de oameni care nu au treabă, îmi poartă de grijă, mai cu seamă mie care sunt străin și le dau pricină de vreo teamă înfiorătoare pentru fetele lor cele focoase. S-o creadă ei!… Sînt venit la Barcana de vreo două luni, pentru treburile pe care le am la biserica din sat, care a fost cumva pictată și se presupune acum o revenire, spre a se pune un strop de pioșenie în ochii sfinților și a se domoli culoarea de pe pereți, care trece prin om…
Nu e nici o fîntînă acoperită în sat și trebuie să beau vin; un clopotar nemernic ce s-a făcut cu de la sine putere stăpîn pe biserică, de parcă i-aș sta-n spinare, mă tot mînă din spate, ca să plec mai curînd – nici măcar nu are femeie frumoasă, sărmanul; babele, ce multe babe mai sînt în satul acesta, în loc să se închine, dau cu degetul pe pereți că să vadă dacă se duce. Nu le-am spus niciodată că popa se plînge deoarece a făcut prea puține înmormîntări și n-are, va-să-zică, venituri. Cîte un consilier nu-și vede de treaba lui și mă pune pe jar, încît îmi vine să-l fugăresc ca pe cîini; iar părințelul e ca aghiazma sfințită de cucernicia sa: chiar dacă ai bea o putină întregă, nu-ți face nici bine, nici rău…De la Secuieni, pînă la hotarele Vrancei, se coc nucile, gutuiele se îngălbenesc și se pun în coșuri din vrej de răchită; babele își tîrîie poalele pe uliți, potăile mîrîie, înnodate pe sub garduri, difuzoarele freamătă în ritmuri de manele, bisericile se surpă iar preoții, dacă tot nu fac bine și nici rău, măcar iau bani, pentru aceasta; poliția vine..după, salvarea nu vine deloc, telefoanele nu au semnal, și tot așa…
Eu am îmbătrînit într-un an cît în zece, pe coclaurile acestea!…nd – nici măcar nu are femeie frumo

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.