AB URBE CONDITA

O epocă de glorie

• Alexandru cel Bun și vameșii băcăuani cei prea severi

M. Cosmescu DELASABAR

La 600 de ani de la prima atestare documentară a Bacăului e momentul să-l omagiem pe Alexandru cel Bun, domnitor al Moldovei între anii 1400 și 1432. Ridicîndu-i statuie în centrul Bacăului, acum cîțiva ani, edilii și cetățenii băcăuani au dreptul și datoria să-l sărbătorească an de an, la începutul lunii octombrie, pentru că odată cu domnia lui a început epoca de glorie a acestui ținut, continuată în timpul domniei lui Ștefan cel Mare și Sfînt, precum au stabilit istoricii români. Dar și pentru că Bacăul a fost reședința Domnilor Moldovei din vremea lui Alexandru cel Bun și a fiilor săi, și a unui alt Alexandru – fiul lui Ștefan cel Mare, precum consemnează în cronica sa Grigore Tăbăcaru („Bacăul de altădată”, 1932).
Ceea ce i-a creat aureola de tîrg vestit Bacăului au fost vămile sale, de la care s-a scornit și locuțiunea „Și-a găsit Bacăul”, un „adevărat monument istoric”, cum scrie Hașdeu. Născută în secolul XV, cînd negustorii și călătorii se îngrozeau de cele două vămi (de la Bacău și Tazlău), locuțiunea face parte din istoria Bacăului, acordîndu-i prestanță și importanță ca oraș-hotar către Muntenia și Ardeal, Bacăul devenind poarta cea mare prin care intrau și ieșeau negustorii și călătorii. Tocmai de aceea încheie Alexandru cel Bun Tratatul comercial cu Polonia din 1407, ca și în anii următori, ca să reglementeze vămile pentru „exportațiunea postavurilor la unguri și la Munteni”, sau „importațiunea de ceară muntenească
sau brașovenească” plătind vama la „fruntară”, la Bacău.
De remarcat că Alexandru cel Bun „dispune ca nimeni să nu fie scutit de acele vămi”, iar „negustorii pămînteni sau străini… să plătească aceste vămi… numai dregătorilor mânăstirești” de la Bistrița (I. Bogdan, citat de Gr. Tăbăcaru).
Bacăul, ca reședință a domnilor Moldovei, durează aproape o sută de ani (1401 – 1499); ceea ce confirmă și Marco Bandini în scrierea sa despre călătoria în Moldova, precizînd că în timpul lui Alexandru cel Bun, și cît a trăit soția sa, Margareta de Lozonț, propaganda catolică luase amploare. Dar Bacăul continuă a fi reședință domnească și sub domnia lui Petru al III-lea, fiul lui Alexandru, care ținea în stăpînire partea de jos a Moldovei, în timp ce frații săi, Ștefan și Ilie, stăpîneau celelalte părți ale Moldovei. Gr. Tăbăcaru precizează în cronica sa că „Petru chiar dădu o carte domnească din „Tîrgul de Jos”, care nu poate fi altul decît Bacăul”. Precum și Ștefan cel Mare, mai tîrziu, „scrie o mulțime de hrisoave și cărți domnești datate din Bacău”, cum este actul din 1462. (Gr. Tăbăcaru).
Așadar, Alexandru cel Bun a rămas în cronici și istorie astfel denumit tocmai pentru că era un om pașnic, consolidînd Țara Moldovei sub raport intern și extern; a încheiat tratate comerciale cu Polonia și vecinii pentru a dezvolta schimburile comerciale și a întreține bune relații cu țările vecine. Cei 32 de ani, cît a domnit, sînt o dovadă a acestei domnii care reprezintă prima perioadă a epocii de glorie a tîrgului Bacău. Drept pentru care edilii și cetățenii Bacăului i-au ridicat statuia din centrul orașului. Spre a dăinui în veci această personalitate a istoriei noastre s-ar cuveni ca piața ce se reconstruiește în prezent să poarte numele lui Alexandru cel Bun, și nu „Piața Revoluției”, care nu are nici un rezonanță în istoria contemporană a Bacăului, chiar dacă zilele acelea ale lui decembtie 1989 au înfierbîntat mințile și inimile cîtorva tineri băcăuani. Și, oricum am privi lucrurile, prezența statuii lui Alexandru cel Bun în acestă piață ar părea anacronică pentru generațiile viitoare, ori pentru turiștii străini.cat statuia din centrul orașului. Spre a dăinui în veci această personalitate a istoriei noastre s-ar cuveni ca piața

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!