Mii de credincioși s-au rugat la moaștele Sfîntului Anton de Padova

Redacția Ziarul de Bacău

Așteptate de la primele ore ale dimineții, relicvele sfîntului Anton au fost primite cu mult entuziasm de mii de credincioși catolici la biserica romano-catolică „Sf. Cruce”. Ștergare puse pe garduri, împodobirea bisericii cu brad, cîntece, rugăciuni, toate au creat o atmosferă impresionantă la sfîntul lăcaș din zona sud a orașului. La ora 10.30, la biserică s-a oficiat Sfînta Liturghie în cinstea Sfîntului și Ceremonia Sfințirii Crinilor. O slujbă deloc întîmplătoare, ținînd cont că această floare simbolizează puritatea cu care a fost înzestrat Sfîntul Anton. El este adeseori reprezentat în icoane cu Pruncul Isus într-o mînă și cu un crin în cealaltă mînă. După terminarea Liturghiei, relicva a putut fi atinsă de cei prezenți, lucru destul de greu de realizat ținînd cont că miile de credincioși dornici să-l atingă pe Sfînt veneau în număr tot mai mare. Batiste, eșarfe, obiecte de cult au atins relicva Sfîntului în speranța dobîndirii unui har deosebit.

După cîteva ceasuri petrecute la biserica „Sfînta Cruce”, moaștele sfîntului din Padova, însoțite de un sobor de preoți și mulțime de credincioși, au plecat în procesiune spre biserica romano-catolică „Sfîntul Nicolae” din centrul orașului. În fața bisericii era forfotă încă de la ora 16.00. Fetițe îmbrăcate în rochii de mireasă, nimeni altcineva decît o parte din copii care au luat parte, cu patru zile în urmă, la prima lor împărtășanie, călugări și maici din diferite ordine monahale, credincioși romano-catolici și curioși s-au înghesuit să vadă ce se întîmplă. În jurul orei 17.30, în centrul orașului Bacău și-au făcut apariția cîțiva prapuri. Chivotul ce purta moaștele sfîntului a fost însoțit de preoți și credincioși pînă în fața scărilor bisericii. După cîteva clipe de așteptare, Prea Sfințitul Petru Gherghel, însoțit de monseniorul Ștefan Erdeș, a ieșit în întimpinarea sfîntului Anton de Padova. „Comunitatea din Bacău trăiește un moment particular. Pe străzile orașului călătorește unul dintre cei mai mari sfinți ai Bisericii noastre: Sfîntul Anton de Padova. El, care s-a hrănit și i-a hrănit pe oameni din cuvîntul lui Dumnezeu, el, care a știut să aducă liniștea și pacea, bucuria și speranța, a venit astăzi la noi. A parcurs drumurile României și «a intrat la noi prin porțile Galațiului», după cum a spus Prea Sfințitul Episcop ortodox Casian. Bine ai venit cu spiritul tău”, a afirmat Prea Sfințitul Petru Gherghel. A urmat o scurtă rugăciune de mulțumire, după care, în biserică, a început Sfînta Liturghie. Biserica a fost deschisă toată noaptea pentru credincioșii și pelerinii veniți în Bacău cu ocazia acestui eveniment.

Astăzi, 11 iunie, la ora 10.30, se va celebra Sfînta Liturghie Solemnă în cinstea Sfîntului Anton. La ora 16.00, moaștele Sfîntului Anton vor fi purtate în procesiune spre parohia „Fericitul Ieremia”, unde, la ora 18.00, se va oficia Sfînta Liturghie. Și aici, biserica va fi deschisă toată noaptea pentru venerarea relicvei. (Constantin GHERASIM, Marius CIURARU)

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.