Eugen VERMAN
Se întîmplă ca de cîte ori mă întîlnesc cu o veche cunoștință, aceasta să-mi trezească amintiri și chiar nostalgii. De fapt, dacă stau și mă gîndesc bine, e și normal să fie așa. Viața, la urma-urmei, e și o permanentă intersectare cu semenii, mai ales că primii doi oameni au descoperit că există privindu-se unul pe celălalt… Uite, m-am întîlnit, cu vreo săptămînă în urmă, cu domnul Nicolae David. A fost să ne întîlnim la un chioșc de ape minerale din centrul orașului. M-am bucurat mult, după cum și el s-a bucurat mult de această revedere întîmplătoare. âl mai zărisem, cu vreun an în urmă, la volanul unei mașini, mi-a făcut din mînă și i-am făcut din mînă. într-o vreme ne vedeam mult mai des. Ba, au fost vreo trei luni cînd ne-am întîlnit chiar de vreo trei ori pe săptămînă. Asta, datorită mie, căci eu eram elevul. Iar el, profesorul. înainte de a mă înscrie la școala de șoferi amatori, amicii mei care făcuseră această școală băcăuană, toți, fără execepție, mi-au zis cam așa: „Dacă ești repartizat în grupa lui David, înveți meserie și iei examenul fără probleme…”. Despre acest David – pe care nu-l văzusem și de care nu auzisem niciodată – aflam, acum, că e unul dintre cei mai buni instructori, că e și pedagog și șofer, că rar s-a întîmplat să pice vreun elev de-al lui la examenul de conducere. Și uite, chiar s-a întîmplat să fiu repartizat în clasa domnului Nicolae David. Asta era pe la sfîrșitul anilor șaptezeci. Bărbat foarte simpatic, apropiat, volubil, dar și al naibii de exigent. Doamne, de cîte ori am putut face, într-o zi, „poligonul”! în prima zi am trăit un fel de spaimă amestecată cu emoție, dar, datorită firii lui, ne-am împrietenit și învățatul șoferiei n-a mai fost o problemă. Cred că ăsta era și succesul său – știa să fie prieten cu elevii, le insufla încredere chiar și cînd greșeau, căci, învățăcel, mai și greșești la volan, iar această încredere era, de fapt, secretul succesului. Așa a fost și în cazul meu, elev cu care – spun asta, acum, fără modestie – n-a avut porbleme. După revoluție, ne-am întîlnit tot mai rar. Odată l-am dus, nu știu unde, cu mașina mea. Vă puteți închipui ce mîndru am fost, deși, nu neg, am trăit și unele emoții… Acum, adică săptămîna trecută, am stat mai mult de vorbă. E drept, anii au cam trecut și peste el, dar asta nu înseamnă că s-a lăsat de meserie. Ba, mai mult, și-a înființat propria școală de șoferi amatori, are vreo opt mașini și un camion de școală, iar în cei peste treizeci și cinci de ani de instructorat a format un număr impresionant de mare de șoferi. Din rîndul acestora fac parte și cele două fete ale sale, și unul dintre gineri și… subsemnatul. Așa că nu-i deloc de mirare că reîntîlnirea cu domnul Nicolae David mi-a trezit amintiri șI chiar nostalgii. Și, desigur, sentimentul că mă revăd cu un om deosebit.orbă. E drept, anii au cam trecut și peste el, dar asta nu înseamnă că s-a
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.