Jurnalul unui outsider

Români buni și români răi

Ioan NEACȘU

Sîmbăta asta am avut parte din nou de un spectacol de carnaval oferit de cel al cărui nume este tabu. Sfinții Părinți îi spun adesea „amăgitorul” și spectacolul din Piața Universității confirmă pe deplin acest nickname. Circul electoral organizat de un ONG anonim, cu muzică, poze, pupături și copii ridicați pe umăr, cu activiști PD forfotind plini de importanță printre spectatori, „pensionari” de douăzeci-treizeci de ani care jucau de mama focului, nu merita nici două rînduri la coada unei pagini, dacă n-ar fi fost discursul huiduit de cîteva minute al „amăgitorului”. Două fraze, două provocări.
Prima a fost îndemnul adresat jandarmilor de a desființa gardurile care separau cele două galerii. Era cît pe ce să asistăm la o bătaie generală, ca la meciul Steaua-Rapid. Ar fi fost o ilustrare pe viu a efortului pentru unitate și armonie pe care vrăjmașul îl face zi de zi. În viziunea sa, democrația înseamnă să desființăm Parlamentul și să organizăm lupte de stradă! Noroc de faptul că jandarmii, mai cu minte, n-au respectat ordinul dat dintre țambale. Sau poate crede că românii îl idolatrizează, că toți, „uniți în cuget și-n simțiri”, îl adoră ca pe un al doilea Ceaușescu. Ne crede pe toți proști, sau măcar ușor de prostit, ori mintea sa bolnavă chiar a dorit să vadă o bătaie generală, ca între marinarii beți dintr-un port exotic?
A doua frază din spiciul rostit între două sîrbe a fost aceea că nu există români buni și răi, că există doar români buni. Această banalitate nu este doar o încercare penibilă de a capta simpatia ascultătorilor, ci ascunde în ea o dorință perfidă, aceea de a desființa criteriile de valoare din conștiința românilor. Spălarea creierelor era obligatorie în comunism, deoarece toți oamenii trebuiau să adore un singur partid, un singur conducător, un singur sistem, nu era voie să faci comparații, ierarhizări, să gîndești. Multe creiere au rămas destul de „netede” de pe urma spălării foarte profesioniste de atunci. Este ușor să le aduci în starea în care „Partidul, Ceaușescu, România” sînt singurele valori la care să se închine. Libertatea cu care a fost înzestrat omul de Dumnezeu devine o mare nenorocire dacă nu există „capacitatea deosebirii binelui de rău” (Evrei, V, 14). Oare putem pune semnul egalității între un monah și un criminal, între un hoț și un om care muncește cinstit, între un politician și un om politic? Dacă-i băgăm pe toți în același sac, de unde alegem? Desființăm alegerile, desființăm partidele, ne întoarcem la Partidul Unic Democrat, cu iubitul Conducător și cu Marea Adunare Națională? Oamenii nu sînt exclusiv răi (de dincolo de gard), sau exclusiv buni (care joacă sîrba), dar ei trebuie să învețe să aleagă binele de rău, trebuie să capete discernămînt, sau „tresvie”, sau „darul deosebirii” cum spun Sfinții Părinți și să poată alege, în deplină libertate, binele sau răul. „Amăgitorul” este interesat să-i facă pe oameni să nu deosebească binele de rău, pentru a-i putea păcăli. „Satana se preface în înger de lumină și slujitorii lui în slujitori ai dreptății”, spune Sfîntul Pavel (II Corinteni, XI, 14-15). Cine nu are discernămînt riscă să creadă în nălucirile „amăgitorului”, de aceea el începe prin a ne asigura că „toți românii sunt buni”, că nu avem nevoie să alegem. Nici principii, nici convingeri, nici oameni. Cei cîțiva rătăciți, poate cîteva sute, poate cîteva mii, care-l aclamă sînt porecliți „întregul popor român”, dar să ne rugăm lui Dumnezeu să apere țara și poporul de amăgitor, dîndu-le celor mai mulți dintre români darul deosebirii.

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!