• cei aleși în fosta legislatură sînt reclamați că în calitatea pe care au deținut-o au făcut abuz de funcție, trafic de influență, fals și uz de fals • unora li se impută chiar că au favorizat infractori
Parchetul Național Anticorupție (PNA) are în vizor, de mai multă vreme, cel puțin 16 primari din județul Bacău și Neamț care au fost reclamați pentru diverse fapte de corupție. Potrivit unui comunicat remis redacției noastre de către PNA, de la începutul acestui an s-au înregistrat nu mai puțin de patru plîngeri împotriva unor primari de municipii și alte 12 plîngeri împotriva unor primari din localitățile celor două județe de pe raza teritorială a Serviciului anticorupție Bacău.
Cele mai multe plîngeri reclamau abuzurile în serviciu ale primarilor, dar acuzele merg pînă la mită și favorizarea infractorului în cazul unuia dintre aleșii obștii. „Șapte dintre plîngerile făcute împotriva persoanelor care au deținut funcția de primar vizează abuzuri în gestionarea fondurilor primăriilor. În rest, celelalte plîngeri au ca obiect traficul de influență, neglijența în serviciu, fals și uz de fals, furtul și delapidarea, mita și favorizarea infractorului”, se precizează comunicatul remis redacției noastre de PNA. Alte patru plîngeri vizează primarii a patru municipii, din cele două județe care sînt arondate Serviciului PNA Bacău și care sînt reclamați de abuzuri în serviciu. „De menționat că multe dintre aceste sesizări au fost trimise spre soluționare parchetelor de pe lîngă tribunalele sau judecătoriile din Bacău și Neamț, ele nefiind de competența PNA prin încadrarea juridică sau sumele pentru care un dosar de corupție intră în competența instituției noastre”, se mai precizează în comunicat. Altfel spus, nu pentru că faptele nu ar exista, ci, pur și simplu, pentru că PNA are competențe extrem de limitate și pentru sume care trec de 10.000 de euro. Comunicatul nu precizează nici numele primarilor reclamați nici localitățile din care provin aceștia. Aceste date vor fi cunoscute în momentul în care procurorii își vor termina rechizitoriile și vor înainta dosarele spre judecată. (Mirela ROMANEȚ)
Lasă un răspuns