„Stăpînul” lui… Prometeu!

Eugen VERMAN

…Cel pe care-l întîlnesc, de vreo 15 ani, cam la două săptămîni o dată, prin oraș, e un om al mării, dar, pradoxal!, nu e marinar, cum ați crede. L-am cunoscut absolut întîmplător, în trenul care mă ducea la Constanța, la fiica mea mai mică, Geta, era într-o vară de pe la începutul anilor 90, pe culuoar numai noi doi, eu și Constantin Sănduleac, tot din Bacău. Trecusem de Buzău și am intrat în vorbă, el, bărbat solid, de talie mijlocie, cu mustăcioară pe fața rotundă și aspră, glas mai bine zis abia auzit, mergea tot la Constanța. «Fac drumul ăsta o dată la două săptămîni» – mi-a zis.
«Sînteți marinar, desigur», a fost replica mea. „Ba deloc, deși-s tot timpul pe mare… Mă ocup cu descoperirea zăcămintelor de țiței de… sub mare…». A lucrat și «pe uscat», la Moinești, în petrol, desigur, după care a plecat pe platforma maritimă „Venus”. în ture de cîte două săptămîni. Cu soție, profesoară, și copil la Bacău, drumul acesta i-a devenit, încet, încet, familiar, după cum familiar i-a devenit și drumul cu șalupa, din port la platformă și munca aceea de prospectare a zăcămintelor de țiței din străfundurile Mării Negre. Tot atunci mi-a povestit, pînă am ajuns la destinație, despre profesia sa, despre marile primejdii din largul mării, despre succesele sale și ale oamenilor la fel ca el, adică lucrători de profesii diverse, dar o familie trăitoare pe o mare platformă maritimă petrolieră…
Cum spuneam, de-atunci ne-am mai văzut de multe ori, dar în Bacău, deși odată, fiind pe malul mării și discutînd cu un pescar amator care prindea guvizi, acela mi-a zis că lucrează pe «Venus» și că-l știe bine pe «nea Costel»; «…ce om deosebit, domnule, ce bun profesionist, ce moldovean de treabă!…», așa mi-a zis insul acela și eu, desigur, m-am bucurat cînd am auzit asemenea cuvinte, după care, cu un fir de lipsă de modestie: «Așa-s, omule, moldovenii și, mai cu seamă, băcăuanii…!».
…Acum, nu chiar de mult, l-am reîntîlnit. Tot așa, în «concediu», dar pentru o lună, că acum, acolo, pe «Prometeu» – așa se numește platforma pe care lucrează, aflată în apele Turciei – tura e de «o lună cu o lună». în acest an a împlinit două decenii de cînd e pe mare, așa am înțeles de la el, iar în timpul ăsta a căutat nu numai țiței, ci a și învățat mai departe, și-a luat doctoratul în Biologie, acum, bărbatul acesta încă destul de tînăr e domnul doctor inginer geolog Constantin Sănduleac. Și, în acești ani, a găsit și petrol. A găsit și în apele noastre, din Marea Neagră, a găsit și în apele Turciei, platforma românească „Prometeu” lucrînd, de vreo doi ani, pentru acest stat. „E vorba să revenim în apele noastre… Vom lucra pentru compania austriacă OMV, care, după cum știi, deține petrolul la noi… S-ar putea chiar acum, cînd închei luna de stat acasă…”. Dacă s-a obișnuit cu munca aceasta pe mare? întrebare de prisos. Aici, oricum, se cîștigă mai bine și, apoi, cînd cunoști temeinic meseria, totul e mai simplu. Deși condițiile pe mare sînt speciale. Mai ales la vreme de furtună, cînd viața devine foarte complicată… Nu știu dacă, în oraș, mai există un al doilea… Sănduleac. Nu l-am întrebat dacă mai cunoaște vreun geolog «marin» din Bacău. Cred că nu. Așa că, într-un fel, acolo, departe, în larg, pe platforma maritimă, trăiește și muncește și un suflet băcăuan…

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!