Democrație deficitară

Ștefan RADU

Ieri, pe la prînz, premierul Tăriceanu a declarat, în fața națiunii televizioniste, că „ne aflăm într-un grav deficit de democrație”… Dacă l-aș fi auzit plîngîndu-se pe bătrînul care nu mai are bani de medicamente sau pe întreprinzătorul sătul de interminabilele schimbări absurde ale Codului Fiscal, aș fi înțeles. însă, cînd chiar prim-ministrul unei țări declară că nu-i democratic sistemul pe care îl modelează și îl conduce, am impresia că am plonjat într-un ocean de absurd! Cum ajunge o țară nedemocratică? Simplu: prin acțiunile perverse și indolente ale celor însărcinați de popor să conducă. în nici un caz vina nu poate cădea în seama paznicului din parcare sau îngrijitoarei de la cinematograf. Democrația deficitară din România este opera măreață a clasei politice actuale, de la stînga la dreapta și de la Guvern pînă la consiliile comunale. De aproape 20 de ani, singura preocupare a instituțiilor din țara asta este să vîneze vinovați reali sau inventați. Cheltuim bani, energie și inteligență pentru a urmări fantome comuniste și securiste, pentru a retroceda moșiile fanariote, pentru a crea o așa-zisă elită civică plasată deasupra legilor penale și civile. Asta ni s-a vîrît în cap că ar fi democrația! Despre interesul național, despre bunăstarea unor largi pături ale populației, despre bunul simț creștinesc aproape că este interzis să mai vorbești. Devii neocomunist, securist, sau fundamentalist dacă aduci în discuție asemenea principii. Deficitul de democrație nu există! De fapt, trăim într-o falsă democrație, într-un sistem în care limbajul de lemn al „europeniștilor” acoperă (voit?) tarele unui sistem de-a dreptul tribal, în care găștile fură pe rupte din averea publică și apoi se ceartă între ele pentru „prada de război”. Oscilînd între hoție și prostie, aleșii neamului se burzuluiesc la instituțiile (chiar de ei create) doar atunci cînd le sînt puse în pericol interesele personale. Povestea de tot bîlciul cu foștii miniștri ai agriculturii a trezit din amorțeală pe cei care pînă acum nu au observat că există forme de poliție politică în România de astăzi. Ei erau preocupați doar de Mona Muscă, emblema poliției politice din țara asta!! Biata femeie a fost linșată public în vreme ce marii moraliști ai neamului dădeau iama prin buget și luau drept șpagă țuică, caltaboși, cîteva mii de euro sau un SUV de serie… Oricînd și oricine poate pune etichete de fost colaborator al poliției politice, de spion în slujba intereselor din Tanganica, de neocomunist și alte „fumigene” menite să acopere gravele anomalii ale sistemului care dă astfel de sentințe. Talibani de nu se mai poate cînd vine vorba de „epoca de aur”, devin mielușei umili atunci cînd este să dea seama pentru mizeriile postrevoluționare…
Democrația înseamnă apărarea și promovarea intereselor celor mulți și activi. De asemenea, mai înseamnă și controlul reciproc între diversele segmente ale sistemului. De exemplu, am fi așteptat reacții virulente din partea opoziției față de „Dosarul Caltaboșul”. însă cum să facă tămbălău cei de la PSD cînd jumătate dintre liderii lor dau cu subsemnatul pe la parchete?! Cine să lupte cu păienjenișul corupției cînd mînjiți – mai mult sau mai puțin – sînt toți cei plătiți să apere democrația?! Asta este „democrația deficitară” pe care o condamnă premierul. La ce ne folosește constatarea?! Helvetica-R

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!